Duel românesc în optimile de finală ale Ligii Campionilor

Şahtior Doneţk, formaţia la care activează antrenorul Mircea Lucescu şi internaţionalul Răzvan Raţ, va întâlni echipa italiană AS Roma, la care este legitimat Bogdan Lobonţ.

Echipa Şahtior Doneţk, antrenată de românul Mircea Lucescu, a avut noroc ieri la tragerea la sorţi pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor.

"Minerii" au evitat nume grele precum Inter, Lyon sau Milan şi au nimerit, aşa cum îşi dorea tehnicianul român, cu o echipă italiană cu care poate juca de la egal la egal, AS Roma.

AS Roma - Şahtior va fi în acelaşi timp şi un duel interesant între români: Bogdan Lobonţ, de la italieni, împotriva lui Lucescu şi Răzvan Raţ, de la Doneţk.

"Am încredere în echipa mea"

"Şahtior are posibilitatea de a juca cel puţin la acelaşi nivel cu italienii. Dacă ne uităm la rezultatele de până acum, Şahtior porneşte cu prima şansă. Vor fi meciuri echilibrate, sper să facem o perioadă bună pregătire. Nu mă aventurez în pronosticuri, dar am încredere în echipa mea", a spus ieri Mircea Lucescu.

"Il Luce" e cel care l-a adus pe Lobonţ în 1997 de la Corvinul la Rapid şi l-a titularizat imediat. Relaţiile dintre cei doi s-au răcit câţiva ani mai târziu, atunci când Lobonţ, deşi eternă rezervă la Ajax, a refuzat oferta lui Lucescu de a veni la Şahtior.

Arsenal Londra va juca împotriva celor de la FC Barcelona, într-o reeditare a finalei Ligii din 2006.

"Indiferent de adversar, Barcelona e favorită. Este poate cea mai bună echipă din istorie. Cred că este principala favorită la câştigarea Ligii", a pronosticat Gică Popescu.

Capul de afiş al acestei faze a competiţiei este reprezentat de meciul Inter Milano - FC Bayern München, care a fost finala ediţiei trecute a Ligii Campionilor. "Roma este o echipă de nivelul nostru, dar cred că avem un joc mai bun. Jucătorii mei vor avea o vacanţă lungă şi sper să revină proaspeţi şi cu dorinţa de a câştiga." MIRCEA LUCESCU, antrenor la Şahtior Doneţk

LIGA CAMPIONILOR

Programul "optimilor"

  • AS Roma - Şahtior Doneţk
  • AC Milan - Tottenham Hotspur
  • FC Valencia - Schalke 04
  • Inter Milano - Bayern München
  • Lyon - Real Madrid Arsenal
  • Londra - FC Barcelona
  • Marseille - Manchester United
  • FC Copenhaga - Chelsea Londra