Ilie Năstase, fostul internațional Iosif Rotariu și Kassandra, actorul Victor Yila sau Ilie Bărbulescu sunt doar câțiva din invitații de marcă care au participat la edițiile precedente ale Press Cup Dr. Oetker.
Iar la cea de-a patra ediție, care se va desfășura în acest week-end la Tenis Club din Curtea de Argeș, cei aproximativ 40 de jurnaliști vor avea parte de numeroase surprize. Printre care plimbare cu vaporașul pe lacul Vidraru sau Players Party la Păstrăvăria Brătioara.
De asemenea, sâmbătă, va avea loc o partidă demonstrativă de tenis între campioana mondială și olimpică Ana Maria Brânză Popescu și cântărețul Peter Pop. Până să performeze în scrimă, Ana Maria a practicat tenisul, iar Peter Pop este un mare pasionat al sportului alb.
”Press Cup Dr.Oetker, care deja a devenit o tradiție, dă tonul competițiilor internaționale de mare anvergură găzduite și în această vară la Tenis Club din Curtea de Argeș. Organizăm două turnee ITF de 15.000 de euro pentru seniori și senioare sau Trofeul Victor Hănescu pentru comunitatea locală și pentru susținerea și creșterea valorilor tenisului românesc. Compania Dr.Oetker este implicată de în sprijinirea tenisului juvenil, iar la succesele internaționale pe care le înregistrăm în prezent am contribuit și noi”, a declarat Directorul General Dr.Oetker Romania, Ioan Cozma.