Dublu ghinion pentru o persoană luată de ambulanță după ce i s-a făcut rău de la căldură. În drum spre spital, mașina a făcut accident. și mai grav e că șoferul ambulanței, respectiv cel al celeilalte mașini implicate în accident, au murit pe loc.
Aseară, în jurul orei 21.00, pe D.N. 6, în afara localității Bucoșnița, Caraș Severin, a avut loc o coliziune între un autoturism și o ambulanță. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorilor auto, alte patru persoane din ambulanță fiind rănite ușor.
Polițiștii au stabilit că un cetățean sârb în vârstă de 61 de ani a condus un autoturism pe D.N 6, dinspre Băile Herculane spre municipiul Caransebeș. La km 442+900 m, în afara localității Bucoșnița, într-o curbă ușoară la dreapta, bărbatul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed și a pătruns parțial pe contrasens unde a intrat în coliziune cu partea stângă cu o ambulanță condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 42 de ani, din Cornereva, cu semnalele luminoase în funcțiune.
În urma accidentului a rezultat decesul ambilor conducători auto și rănirea ușoară a patru persoane din ambulanță, acestea fiind transportate la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs acest accident. (Foto: Adrian Pîclișan)