Un băiat de 17 ani din Iași a ieșit din casă înarmat cu un cuțit și cu gândul de a omorî, pentru că își dorea să se dea mare în fața prietenilor săi. A reușit să înjunghie doi oameni, iar pe una dintre victime o cunoștea.
"Recunosc ca i-am înjunghiat pe amândoi. Am luat acel cuțit cu mine pentru că am vrut să mă dau mare în fața prietenilor mei", a declarat adolescentul.
Robert S. a încercat să omoare un bărbat de 31 ani, cu care s-a intersectat întâmplător pe stradă, iar pe o prietenă de 15 ani a înjughiat-o.
"Am simtit ca si cum mi-a aplicat o lovitura cu pumnul in plex dupa care si-a continuat drumul. Am simtit ceva umed sub haina, am ridicat-o si am vazut plaga din care curgea sange. Am strigat dupa el, s-a oprit pentru cateva secunde, am observat in mana lui lama unui cutit, dar a plecat imediat. M-am retras, am incercat sa fac presiune pe rana cu mana si am cerut ajutorul unui sofer de taxi pentru a merge de urgenta la spital", a declarat tânărul de 31 de ani, victima adolescentului teribilist.
"A venit prin spatele meu, m-a prins in brate, mi-a imobilizat mainile, dupa care am simtit doua intepaturi. Am vazut un cutit cu lama foarte ascutita cu maner negru. Atunci am tipat si am strigat la Robert", a precizat a doua victimă, prietena sa.
Robert S. a fost dus într-un centru de reeducare a minorilor pentru o perioadă de 5 ani de zile, în urma unei decizii judecătorești.
"Regret ce am facut. Nu stiu exact ce am vrut sa fac. Nu am explicatii. Recunosc ca i-am injunghiat pe amandoi. Am luat acel cutit cu mine pentru ca am vrut sa ma dau mare in fata prietenilor mei", a declarat adolescentul.
Acesta provine dintr-o famiie destrămată, a rămas de mai multe ori repetent, iar în grupul său s-ar fi consumat substanțe etnobotanice.