Două femei din satul Balomir, comuna Sîntămărie Orlea, au fost găsite moarte, azi dimineaţă, pe podeaua casei în care locuiau. Femeile fuseseră dezbrăcate şi aveau urme de lovituri puternice în zona capului, după cum spun localnicii care au apucat să intre în casă înainte de venirea criminaliştilor.
Surorile Augustina (69 de ani) şi Elena Lingurar (72 de ani) sufereau de handicap neuromotor şi aveau nevoie de ajutorul sătenilor ca să supravieţuiască. Un localnic care obişnuia să treacă dimineaţa pe la ele pentru a le încălzi mâncarea le-a găsit moarte, dezbrăcate, pe podeaua camerei în care obişnuiau să doarmă. După el, în casă, până să apară poliţiştii, au mai intrat şi alţi localnici conform cărora, cele două aveau mai multe lovituri în zona capului. „E un eveniment îngrozitor. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat la noi în comună în ultimele decenii”, spune viceprimarul comunei Sîntămăria Orlea, Ioan Pescar. Cercetările sunt abia la început. Poliţiştii şi procurorii audiază mai mulţi martori. Se pare că au fost stabiliţi şi câţiva suspecţi.