Drumurile romane din Ţara Moţilor, care au fost identificate după primele două ediţii ale Universităţii de Vară cu acelaşi nume, vor putea fi accesate de oricine pe internet prin intermediul Google Earth, începând din vara acestui an. În acest fel, turiştii care doresc să parcurgă aceste trasee vor putea avea acces liber la aceste informaţii, care vor fi completate în urma ediţiei din acest an a manifestării.
Anunţul a fost făcut de directorul Universităţii de Vară "Drumuri romane în Ţara Moţilor", Horia Ciugudean, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Acesta a recunoscut că există anumite întârzieri din punctul de vedere al accesibilităţii acestor hărţi faţă de programul anunţat iniţial, însă a arătat că totul este pregătit din punctul de vedere al specialiştilor. "Am făcut marcarea, din păcate suntem în întârziere, şi Muzeul Naţional al Unirii şi RPER-ul cu site-ul", a declarat acesta. Cei care nu mai au răbdare pot vedea această hartă într-o expoziţie inaugurată astăzi la Sibiu. "În expoziţie traseul este plasat pe o hartă Google Earth, dar site-urile sunt ambele în construcţie şi nu le putem, la ora actuală deschide on-line. Am înţeles că site-ul muzeului este curs în finalizare, iar pentru RPER vă pot promite că în iunie-începutul lunii iulie traseul va putea fi vizualizat on-line", a spus Horia Ciugudean. Expoziţie de fotografii
Expoziţia inaugurată astăzi la Muzeul Brukenthal din Sibiu este o expoziţie de fotografii care reprezintă un epilog al celei de-a doua ediţii a Universităţii de Vară "Pe drumurile Romane în Ţara Moţilor", care a fost deschisă în august a anului trecut, la Alba Iulia. "Traseul a parcurs zona Văii Ampoiului şi Zlatnei spre Bucium. Expoziţia oferă instantanee ale drumului roman identificat, în special în zona Abrud-Bucium, unde există porţiuni foarte bine păstrate şi pozele sunt impresionante", a precizat directorul universităţii de vară. Ciugudean a rezumat şi concluziile ediţiei de anul trecut a universităţii. "Din punct de vedere ştiinţific s-a constatat că în perioada romană a existat o cale de comunicaţie care unea minele din zona masivului Vulcoi-Corabia cu centrul roman de la Abrud, un drum cunoscut şi actualmente de localnici sub numele de "Calea Bătrânilor". El poate fi urmărit, a fost cartat cu GPS-ul pe o distanţă de circa 12 kilometri între Bucium Cerbu şi Masivul Vulcoi-Corabia şi ne propunem ca în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba şi cu primăria din Bucium să marcăm acest treseu şi să-l deschidem circuitului turistic. El este accesibil, este într-o zonă foarte pitorească şi păstrează zone de terasament ale drumului extrem de bine conservate", a explicat Horea Ciugudean. Masivul Vulcoi-Corabia este situat la limita dintre Zlatna şi comuna Bucium şi are peste 1.300 de metri, oferind astfel panorame demne de imortalizat.
În reţea europeană
Programul "Pe Drumurile Romane în Ţara Moţilor" al Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri, conceput pe durata a trei ani, are ca scop recunoaşterea valorii istorice a acestor vestigii şi introducerea lor în reţeaua turistică a "Drumurilor Romane" din Europa. Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER) intenţionează să propună pentru clasare în lista monumentelor şi siturilor istorice a tronsoanelor identificate. Ultima ediţie a universităţii de vară, care va fi organizată în acest an, va urmări traseul Zlatna (Ampelum) - Ardeu - Geoagiu Băi (Germisara). Şi de această dată, participanţii vor parcurge pe jos tot traseul şi vor cartografia drumul roman.