Datele statistice ale Poliţiei Rutiere arată că principalele cauze ale accidentelor sunt viteza, alcoolul la volan şi neacordarea de prioritate. În aceste statistici nu se aminteşte, însă, că un factor extrem de important pentru foarte accidente este starea proastă a drumurilor.
Aproape 20% din totalul accidentelor rutiere grave, din România, au avut loc doar pe trei drumuri naţionale, potrivit digi24.ro
În ultimii ani, DN1, DN2 şi DN6 au devenit "şoselele morţii", pe care sute de oameni îşi pierd viaţa în fiecare an. O situaţie pe care autorităţile o cunosc foarte bine, însă întârzie să ia măsuri. Proiecte există, dar par uitate în sertar.
Pentru al treilea an la rând, cea mai periculoasă şosea din România a fost Drumul Naţional 1. Aici, anul trecut au avut loc 587 de accidente în care au murit 80 de oameni. Este urmat de DN2, care pleacă din Capitală şi străbate Moldova. Pe acest drum, 89 de persoane au pierit anul trecut, în 491 de accidente. Topul este încheiat de şoseaua dintre Bucureşti şi vestul ţării, DN6. Aici, într-un singur an au avut loc 409 tragedii în urma cărora 66 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Pe DN2 cel mai mare pericol este cel al jumătăţii de bandă, care este de fapt un acostament şi care le pune mari probleme şoferilor. Compania de drumuri spune că soluţii are, însă până acum sunt doar pe hârtie.
Alin Şerbănescu - purtător de cuvânt CNAIR: Am decis ca anul acesta să reconfigurăm anumite porțiuni care sunt mai predispuse accidentelor, să le configurăm la 3 benzi, adica 2 +1 alternativ. Adică mergem pe o porțiune cuprinsă între 3 și 5 kilometri pe două benzi, pentru a putea depăși cei care vin din spate, după care se revine la o bandă și sensul celălalt se transformă în două benzi.
Drumul Naţional 2 este însă singura variantă a şoferilor care se îndreaptă spre Ucraina. Parlamentarii din Moldova, au o listă întreagă de şosele care sunt într-o star proastă şi care de ani buni aşteaptă să fie modernizate
Cât despre DN6, drumul care ne leagă de vestul Europei, modificările majore de infrastructură sunt şi ele tot pe hârtie.
Alin Şerbănescu - purtător de cuvânt CNAIR: Avem în vedere o serie de modernizări, montări de parapete, semnalizări mai evidente, lărgiri pe unde se poate.
Reprezentanţii ONG-urilor spun că soluţii sunt, însă e nevoie de bunăvoinţă.
Alexandru Vîlvoi: DN1 trebuie continuat cu montarea parapetului în zonele unde sunt minim două benzi pe sens, pentru DN2 alternativa aceea de 2+1, la fel un parapet pe mijloc, DN6, la fel parapet pe mijloc.