Centrul Infotrafic anunţă că, din cauza afectării părţii carosabile ca urmare a aluviunilor sau surpării terasamentului, rămân în continuare cu circulaţia oprită trei tronsoane de drum naţional din judeţele Suceava, Covasna şi Vrancea, şi două cu circulație îngreunată în judeţele Bacău şi Neamţ.
Potrivit Infotrafic, este oprită circulaţia pe tronsoanele:
- judeţul Covasna: DN 11 B, în zona localităţii Cătruşa (tersament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri); - judeţul Suceava: DN 2 H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava);
- judeţul Vrancea: DN 2 L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat).
De asemenea, este îngreunată circulaţia în judeţul Bacău pe DN 12 B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri) şi în judeţul Neamţ pe DN 15 B, în localitatea Petru Vodă (surpare terasament pe o distanţă de 30 metri).
De asemenea, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov - Întorsura Buzăului este oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.
Pe această secţie de cale ferată circulă însă numai trenuri private.