Regizorul a copilarit in fosta casa a lui Constantin Stere.
Cristian Mungiu si sora sa, Alina Mungiu-Pippidi, au crescut intr-o zona linistita a Iasiului, in apropiere de Copou. Kiki, cum ii spune familia, a copilarit intr-o casa veche de pe Strada Sararie, strada cu numai patru case.
„Casa i-a apartinut lui Constantin Stere. Aici s-a gandit revista „Viata Romaneasca”. Am crescut aici de la 5 ani, parintii mei au cumparat-o, au refacut-o pentru ca fusese bombardata”, povesteste mama regizorului, Maria Mungiu, fosta profesoara de limba romana.
In casa situata in apropiere de Copou locuiesc acum parintii lui Cristi si bunica sa. O gradina linistita, cu meri batrani si flori, departe de agitatia orasului, si o casa cu un singur etaj, transformata intr-un adevarat muzeu al ceramicii pentru ca tatal lui Cristian, Ostin Mungiu, profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, este un colectionar pasionat. In fata casei, pe strada mica, Kiki juca fotbal si badminton.
„Avea 23 de ani si eleve de 18”
Cristian s-a nascut la Iasi, in 1968, si este cu patru ani mai mic decat sora sa, Alina. A terminat Liceul „Mihai Eminescu” din Iasi, Sectia matematica-fizica, apoi si-a incercat norocul la Medicina, facultate pe care o urma si sora sa. A picat insa examenul.
„A fost o greseala la corectura. Imi amintesc cum statea pe o piatra in spatele gradinii si nu ii venea sa creada. Kiki are un simt al aprecierii deosebit”, povesteste mama sa.
Anul urmator, a dat admitere la Sectia de engleza a Universitatii „Al.I.Cuza” din Iasi, iar dupa ce a terminat facultatea, a fost profesor la Liceul Sanitar, timp de un an. „El avea 23 de ani si avea eleve de 18 ani”, isi aminteste mama sa.
Cat timp a stat in Iasi, a colaborat cu mai multe ziare, printre care „Opinia Studenteasca” si „Monitorul de Iasi”, in prezent „Ziarul de Iasi”. La „Monitorul” si-a cunoscut de altfel si viitoarea sotie, pe Isabela.
Impreuna au plecat mai apoi la Bucuresti, unde se afla deja sora lui Cristian, Alina. Maria Mungiu isi aminteste ca, timp de un an, Kiki a locuit cu viitoarea lui sotie, fara sa o prezinte parintilor. „Venea in fiecare zi, iar seara pleca cu mancarea. Apoi ne-a prezentat-o”, spune femeia.
„Noi suntem o familie foarte unita si foarte deschisa. Vacantele le petreceam impreuna. Am umblat cu rabla de Dacie prin toata tara, din olar in olar”, isi aminteste Maria Mungiu.
De altfel, si acum cei doi copii ai familiei Mungiu, oricat de departe de tara s-ar afla, vin la Iasi de Craciun si de Paste pentru a petrece sarbatorile cu parintii si bunica Buca.
A fost un elev obisnuit
Cristian este foarte legat de bunica sa din partea mamei. Batrana de 91 de ani, originara din Basarabia, spune ca cei doi nepoti, Alina si Cristian, sunt bucuria vietii ei. Tatiana Ionascu, care locuieste in aceeasi casa, l-a crescut pe Cristi „de cand l-a adus taica-su pe brate” de la spital. In camera batranei, careia Cristian ii spune Buca, sunt zeci de poze cu cei doi nepoti.
Mama lui Cristi spune ca fiul sau a fost un elev obisnuit. „Uneori mai spunea ca maine o sa il doara capul si dimineata urmatoare nu il mai trezeam sa mearga la scoala”, isi aminteste ea razand. Maria Mungiu isi aminteste ca Alina era cea care ii spunea, seara de seara, povesti lui Kiki, fratele ei cu doar patru ani mai mic, povesti pe care, la randul ei, le stia de la tatal sau.
PRESA INTERNATIONALA
Mungiu a facut valuri de succes mediatic
Filmul lui Cristian Mungiu, „4 saptamani, 3 luni si 2 zile”, face in continuare valuri in presa internationala, dupa ce reusita lui de la Cannes a pus Romania in titlurile stirilor si articolelor din ultimele doua zile.
Publicatii cu prestanta, ca „The Financial Times”, din Marea Britanie, cotidiene americane cu mare audienta, ca „New York Times” si „Los Angeles Times”, sau presa franceza, ca „Le Figaro” sau „Le parisien”, comenteaza succesul cineastului roman. Criticii de la „Liberation” admit ca „romanii au preluat conducerea”. Philippe Azoury spune aici ca juriul de la Cannes a dat dovada de „o corectitudine ireprosabila a gustului si de un fler indraznet”.
Cotidianul „The Guardian” publica un articol in care concluzioneaza ca premiantii dau importanta Festivalului de la Cannes. Celebritatile si frivolitatile n-au lipsit niciodata de pe Croazeta, unde fanii s-au inghesuit mereu sa vada vedete ca Brad Pitt si Angelina Jolie pe covorul rosu. Britanicii comenteaza ca, in acest peisaj, reusita lui Mungiu atrage atentia asupra realei valori a cinematografului de arta. „Poate acesta este motivul pentru care Festivalul de Film de la Cannes continua sa conteze”, explica „The Guardian”.
Sub titlul „Realitatea dura in fabrica de vise”, jurnalistii de la „The Financial Times” scriu ca toata stralucirea si „cancanul” de pe Croazeta au fost eclipsate de o surpriza de proportii: „Premiul Palme d’Or a fost castigat de un film care l-a si meritat din plin”.
„New York Times” concluzioneaza ca „Romania face legea” („Romania rules!”) si face urmatorul comentariu: „Minutios regizat si jucat excelent, filmul lui Cristian Mungiu le induce spectatorilor o stare aproape insuportabila de suspans, fara niciun fel de senti-mentalisme, cu momente in care se apropie de intensitatea filmelor horror”. (Catalina George)
Amintiri din scoala
Alina Pippidi, sora premianta
Intre Alina Mungiu-Pippidi si fratele ei, Cristian, este o diferenta de varsta de patru ani. „Am avut aceeasi invatatoare si aceeasi scoala, asa ca bietul frate-meu, care ca toti baietii era mai putin cu scoala, a avut ani buni de inghitit de la profesori ca e o loaza si ca nu poate fi fratele meu”, povesteste Alina Mungiu.
„Iar eu ii naram mii de titluri din literatura, pentru ca el citea doar lucruri strict contemporane, ca mai toata generatia lui. Aveam micul nostru univers fictional, foarte separat de ororile de atunci. Marea lui calitate e sensibilitatea umana, e acel gen de baiat care e prieten cu fetele, dar numai prieten, si inca unul devotat, culege animale de pe strada si le ingrijeste, are intelegere pentru Dumnezeul lucrurilor mici”.
Inainte de premiu
Regizorul se gandea la cazanul bunicii
„Evenimentul zilei” publica ultimele impresii pe care Mungiu le-a notat pe blogul sau la Cannes, cu doua zile inainte de a castiga Palme d’Or. Adresa blogului este: http://www.4months3weeksand2days.com/blog.
Vineri, 25 mai„Alaltaieri, privind in farfurie la mormanul de spaghete cu bostanei fripti crocant, ne-am amintit de Marocco, jocul cu betisoare ascutite pe care trebuia sa le iei din gramada fara sa le atingi pe celelalte. Seara am fost la Wild Bunch sa-l cunosc pe distribuitorul american al filmului. Se amuza de obsesia noastra cu Oscarurile si ne asigura ca un Oscar pentru film strain nu face nicio branza pentru distributia in State, dar, da, inseamna ceva pentru pipota personala a autorilor. Anul trecut, nevertheless, au trimis doua din filmele pe care le-au distribuit in selectia finala la Oscarurile pentru film strain. Intreb daca au mai distribuit vreodata vreun film din Europa de Est. Intrebarea ii pune in incurcatura. Nu sunt siguri. Parca un film ceh, odata, dar nu e clar. In orice caz, indreapta discutia catre repere comune. De exemplu, fotbalul. Distribuitorul meu imi zice ca totusi stie ceva de Romania: tine cu o echipa europeana pentru ca jucatorul lui preferat joaca acolo si e roman. Dar nu, numele de Adi Mutu nu-i zice nimic. Dupa un scurt efort, ii vine numele in minte. E Berbatov. De la Tottenham. Gasim totusi un punct comun, dupa un mic efort: Tottenham a snopit pe Dinamo anul trecut, deci, iata, suntem prieteni. Incep zvonurile despre 432. La interviurile de ieri am fost intrebat daca e adevarat ca mi-am pus casa gaj la banca sa finantez filmul. Nu, nu e adevarat. Eu n-am casa. Deci nu. Apare un articol german care ne numeste: filmul care a eclipsat vedetele Cannes-ului. Daca nu e chiar asa titlul sunt scuzat. La germana mea, inteleg ce vreau. Hanno, te rog, daca ai timp, tradu si tu titlul ala si da-l Ralucai sa-l puna pe site. Apuc sa o sun pe bunica-mea sa-i dau ultimele vesti. Dar mi le da ea mie: a sunat Gabriel Andronache de la „Ziarul de Iasi”, si a vorbit cu maica-mea doua ore - sa-mi faca un profil. Incep sa ma ingrijorez. Sper ca maica-mea intelege cum merge treaba si o sa zica ca mi-a placut cartea de mic. Tot cazul, vestea cea mai proasta vine din baie de la bunica-mea: s-a stricat cazanul si, desi s-ar putea repara, costa un milion jumate si parca nu se-ndura sa dea banii astia. O s-o mai sun maine si sper s-o prind sub dus. Il semesez pe Vlad Ivanov sa aflu cum a fost primit la TNB la intoarcere. Si-mi raspunde ca: Am fost primit ca un invingator. Toti au fost foarte incantati de... Din pacate, n-am mai aflat de ce au fost incantati ca nu mai aveam loc de mesaje”.
Scenariu
Acuzat de plagiat
Scriitorul Dan Mihu protesteaza public fata de regizorul Cristian Mungiu, pe care il acuza ca i-a plagiat scenariul. Acuzatorul a primit in mai anul trecut Premiul HBO pentru scenariu de lungmetraj, iar Mungiu se afla atunci in juriu. Scenariul se numeste „Sa iubesti si sa tragi apa” si spune povestea unei femei care pleaca la Bucuresti sa faca un avort, cand nici mama ei, nici sotul nu vor s-o ajute. Mihu spune ca scena de impact este cea care arata avortonul in baie, exact ca la Mungiu.
El se declara „uluit de viteza neobisnuita” cu care a reusit regizorul sa-si scrie scenariul si sa faca un film dupa el. Mihu se intreaba retoric cat de obisnuita este aceasta tema pentru un film romanesc, ca sa fie doar o coincidenta faptul ca subiectul sau si al lui Mungiu coincid. Criticii si regizorii de film ii iau insa apararea lui Mungiu, sustinand ca „nimeni nu are monopol” pe tema avorturilor.
Cititi si: