Ajuns la 34 de ani, actualmente la Boavista in Portugalia, Adil Rami, campion mondial cu Franţa in 2018, trăieşte o viaţă lipsită de griji, ca oricare fotbalist de clasă mondială, însă puţini ştiu prin ce copilărie și adolescență chinuită a avut.
În 2017 a acordat un interviu în premieră celor de la Times.com, unde a povestit cât de greu i-a fost în copilărie şi ce sacrificii a trebuit sa facă pentru familia sa, dar si pentru a ajunge fotbalist.
Ajuns gunoier din cauza tatălui dependent de droguri
Provenit dintr-o familie cu origini magrebiene, Rami a trebuit de mic să munceasca pentru a-şi ajuta familia, care avea o stabilitate financiară foarte precară.
Rami a dezvăluit că a strâns cutii, pungi si chiştoace de pe străzile orășelului Frejus, situat în sud-estul Franței, pentru că avea o situaţie materială deplorabilă „Tatăl meu ne-a părăsit când aveam 15 ani pentru că nu a fost îndeajuns de puternic pentru a se lupta cu dependenţa de droguri. Mă trezeam în fiecare zi la patru dimineața și plecam să muncesc. Am fost mecanic, gunoier, grădinar…Dar n-am ratat niciun antrenament. Fotbalul a fost marea mea dragoste. Am știut întotdeauna că voi ajunge un mare fotbalist”– declara fotbalistul pentru Times.
Feda, sora acestuia îşi aduce aminte şi declară, tot în acelaşi interviu, de perioada în care Adil era angajat la salubritate „El a avut grijă de întreţinerea şi curăţenia oraşului. Se trezea la 4 dimineaţa în fiecare zi şi lucra până seara, apoi pleca pentru a învăţa până noaptea târziu.”
Lille a fost scăparea
Şansa i-a surâs în sfârşit lui Rami, la 20 de ani, a fost chemat la un trial de Lille, acolo antrenorul l-a selectat pentru echipa a doua, unde era cel mai in vârstă din echipă. Nu i-a luat mult până să debuteze si la prima echipă și după doar un an era deja în lotul echipei de Ligue1.
În 2011 a reuşit sa producă surpiza alături de Lille şi să câstige campionatul Franţei, prinzând un trasfer la Valencia. Liliecii auplătit pe francez nu mai puţin de 6 milioane de euro. A prins şi transferul carierei, plecând la AC Milan, unde a stat 2 ani, după care a urmat Sevilla, iar mai apoi la Marseille.
La bleu-albaştrii a atins apogeul carierei, fostul gunoier fiind convocat de Didier Dechamps în naţionala Cocoşului galic unde, chiar dacă nu a jucat niciun minut, a ridicat trofeul deasupra capului.
Munca, secretul succesului
Chiar dacă şi-a cheltuit primii bani din fotbal pe o maşină, Rami spune că primele sale joburi l-au învăţat ce înseamna munca si că secretul succesului său în fotbal a fost legat exact de asta: munca asiduă.
"Sunt foarte atent cu cheltuielile, pentru că niciodată nu ştii ce îţi rezervă viaţa. Nu am vrut să am copii şi să îi pun în situaţia în care am fost eu. Alţi colegi de-ai mei de la academia lui Lille aveau copii de la 20 de ani" – a mai spus Rami în Times.
Relație de 2 ani cu Pamela Anderson
Din 2017 și până în 2019, Adil a fost în atenția presei și datorită relației cu Pamela Anderson, cu care se zvonise inclusiv că se va căsători, în ciuda diferenței de vârstă de aroape 20 de ani dintre ei.
Pamela Anderson a pus relaţiei și l-a acuzat pe francez că este un monstru şi că a aflat că duce o viaţă dublă, că a minţit-o. A mai transmis şi că şi-a luat o gardă de corp, pentru că îi este teamă. Fotbalistul ar fi lovit-o şi ameninţat-o de mai multe ori. Adil Rami, care are cu aproape 20 de ani mai puţin decât Pamela Anderson, a replicat că o respectă pe fosta iubită, dar că nu ar trebui să dezvăluie lucruri intime în public.Fotbalistul e cunoscut ca militant al campaniilor de apărare a femeilor victime a violenţei domestice., a negat acuzațiile fostei iubite.