La asfaltarea a două tronsoane de drumuri din Reșița s-au furat aproape jumătate din bani, și nu e vorba de o sumă modică. ”Afacerea” a fost pusă la punct de fostul primar, Mihai Stepanescu și de viceprimarul său, Ion Crina. Actualul edil, Ioan Popa, le demonstrează reșițenilor cum au fost furați pe față.
În mandatul fostului primar municipalitatea s-a îndatorat pe 20 de ani cu 12 milioane de euro, pentru reabilitarea a patru tronsoane rutiere. Două dintre ele, cele din zona Triaj și Orașul Vechi – străzile Sportului, Petru Maior, Traian Lalescu, Minda, Piaţa Republicii şi Zimbrului – sunt praf. Lucrarea a costat, numai pentru aceste străzi, aproape 2 milioane de euro, deși s-a turnat doar o treime din asfalt.
Lucrare subcontractată de două ori ”în familie”
Pentru reabilitarea celor șase străzi, primăria Reșița a încheiat, în august 2011, un contract cu SC Eco Bau-Parc SRL, firmă controlată de controversatul om de afaceri Valentin Armașu. Acesta dezvăluia presei că e obligat să facă evaziune fiscală pentru a plăti șpăgi și comisioane șefilor din administrația publică reșițeană, ca să primească contracte. Trei luni mai târziu, Armașu subcontractează lucrarea către o altă firmă care îi aparține, SC Camand Impex SRL, care, mai departe, încheie un contract de lucrări cu SC Speed Prod SRL, firma controlată de viceprimarul PSD din perioada respectivă, Ion Crina. Aceasta e cea care efectuează efectiv lucrările, atât de prost încât în 2016 drumurile deja erau pline de gropi.
S-a turnat doar 35% din asfalt, s-au încasat toți banii
O expertiza tehnică, comandată la Universitatea Politehnică din Timișoara de actualul primar din Reșița, arată cum s-a furat pe rupte cu ocazia asfaltării: nivelul stratului turnat este cu 65% mai mic decât în contract, a fost reinventată rețeta după care s-a turnat bitumul, pentru a-i reduce și acestuia cantitatea, iar între straturile de asfalt s-au așternut cârpe, în locul unei membrane speciale.
Experții au constatat că s-a furat din grosimea asfaltului pe jumătate din strada Sportului și pe toată lungimea străzii Petru Maior. Iar toate străzile din Orașul Vechi au fost asfaltate ”subțire”. De exemplu, pe strada Minda, unde proiectul a prevăzut un strat de uzură a asfaltului de 10 centimetri, s-au turnat doar 3,5 centimetri. ”Grosimea mai mică decât cea proiectată are consecinţe asupra capacităţii portante a structurii rutiere, favorizând apariţia defecţiunilor la nivelul îmbrăcămintei rutiere“, explică specialiștii.
Nici aderenţa între straturi – între asfaltul nou şi stratul suport – nu a fost efectuată corespunzător, deoarece în locul unei membrane aderente s-au pus cârpe, pe lângă faptul că drumul a fost frezat de mântuială. „Absenţa aproape totală a legăturii între straturi provoacă o oboseală accelerată a straturilor asfaltice şi, implicit, o apariţie prematură a defecţiunilor. Considerăm că aceasta este principala cauză a degradării premature a stratului asfaltic. (…) Conţinutul de bitum din mixtura asfaltică este scăzut, având valori sub limita minimă admisibilă pentru toate străzile (5,03 … 5,75%, faţă de 6%)“, notează specialiștii timișoreni.
Analizele de laborator au relevat şi faptul că „mixtura asfaltică (beton asfaltic BA 16) are o compoziţie cu conţinut redus de parte fină, ceea ce influenţează negativ coeziunea acesteia“. Toate aceste neajunsuri, au făcut ca drumurile să se strice imediat.
Edilul din Reșița, Ioan Popa, a declarat pentru EVZ că va încerca, în primă fază, medierea cu firma contractantă, pentru remedierea problemelor. ”Ceea ce ne interesează e să reparăm drumurile”, a spus Ioan Popa. ( Sursa foto: Express de Banat)