Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a promis reabilitarea unui drum istoric, care leagă zone turistice din Moldova și Ardeal, dar care nu a mai fost refăcut de peste 50 de ani. Oficialul Guvernului a ajuns în judeţul Neamţ unde a inspectat starea drumurilor naţionale, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene şi directorul Direcţiei Regionale de Drumuri Naţionale Iaşi, Ovidiu Laicu.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că se vor aloca fonduri, etapizat, pentru drumurile din județul Neamț, însă DN 15, tronsonul care leagă Piatra Neamț de Bicaz, are alocat 284 milioane lei, un drum care nu a mai fost întreţinut din anul 1964. DN 15 străbate județele Bacău și Neamț până în Toplița, județul Harghita. Ministrul Răzvan Cuc a efectuat o vizită de lucru și a fost așteptat, joi, 28 septembrie, de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene şi directorul Direcţiei Regionale de Drumuri Naţionale Iaşi, Ovidiu Laicu.
Cei trei au inspectat drumurile de la Bicaz, până pe Valea Muntelui, drumurile din zona Târgu-Neamţ şi au ajuns până la Roman, mai exact pe drumul care leagă comuna Gâdinţi de Vaslui. Pe traseu s-au întâlnit cu unii primari de comune, cărora le-au promis asfaltarea drumurilor naţionale în cel mai scurt timp.
Ministrul Răzvan Cuc a mărturisit presei locale că a mai vizitat zona Neamţ anii trecuţi, dar în calitate de turist şi a rămas impresionat de frumuseţea din Ţinutul Neamţului.
„Am confirmarea că anul viitor vom pune covor asfaltic pe drumul care leagă Piatra-Neamţ de Bicaz. În urma discuţiilor cu Ministerul Transporturilor, prin domnul ministru Răzvan Cuc, cu domnul Laiu directorul Direcţiei Regională a Drumurilor Naţionale Iaşi, ne-am propus să modernizăm toate drumurile naţionale din judeţul Neamţ. Am promisiunea că vom şi reuşi. Drumul naţional care leagă Bicaz de Poiana Largului, drumul cu cele mai mari probleme din judeţ, va avea rezolvare. Acest tronson de drum DN 15 are cele mai multe probleme şi este important din punct de vedere economic şi turistic. Valoarea totală a acestui tronson este de 284 de milioane lei. Este o sumă foarte mare, dar avem nevoie de acest drum în care nu s-a mai investit din anii 60. Prin vizita de astăzi a domnului ministru avem certitudinea că drumurile naţionale care tranzitează judeţul Neamţ vor intra într-un program de reabilitare. Dorim ca în luna octombrie să finalizăm lucrările tronsonului de drum care leagă Bicazul de Harghita, să începem lucrările tronsonului Roman-Vaslui şi urmând ca anul viitor să punem covor asfaltic pe drumul Bicaz-Piatra-Neamţ. Cu promisiunea domnului ministru reţeaua de drumuri naţionale din judeţ va intra într-un program amplu de reabilitare”, a spus Ionel Arsene.
„Am fost în permanentă legătură cu domnul preşedinte Arsene şi am încercat să optimizăm costurile şi fondurile pe care le alocăm, astfel încât să avem finalizate cât mai repede tronsoanele. Se vor aloca fonduri etapizat. DN 15 are alocat 284 milioane lei, un proiect amplu, pe un drum care nu a mai fost întreţinut din anul 1964. Nu s-au mai alocat fonduri pentru acest drum naţional din 1964. Lucrările pentru acest drum se pot întinde pe o perioadă de doi ani de zile. Până la sfârşitul anului domnul director Laicu trebuie să înceapă perocedura de proiectare şi execuţie pentru DN 15. De aceea am venit personal în această zonă pentru a vedea importanţa economică şi turistică a zonei. Domnul Laicu are susţinerea noastră şi are autonomie totală”, a spus ministrul Răzvan Cuc.