Drum infundat spre Canada

Sistemul de imigrare bazat pe puncte care se aplica in Canada si care a fost sursa de inspiratie pentru reforma imigratiei din Statele Unite a devenit in ultimii ani extrem de greoi.

Publicatia „International Herald Tribune” releva ca in cazul a sute de mii de cereri decizia finala este asteptata timp de cativa ani buni.

Mecanismul canadian de atragere a imigrantilor care au calificari superioare a fost creat in anii ‘60 si se bazeaza pe un sistem de puncte care se acorda in functie de educatie si experienta profesionala. Imigrantii primesc, de asemenea, puncte pentru cunoasterea de limbi straine, precum si daca au varsta cuprinsa intre 21 si 49 de ani.

In ultimii ani, avocatii din domeniul imigratiei si analistii pietei muncii critica inflexibilitatea sistemului canadian si subliniaza ca exista 800.000 de cereri neanalizate si perioade de asteptare a deciziei finale de cel putin patru ani.

Criza sistemului de imigrare a provocat deja revolta in anumite sectoare ale economiei. In vestul tarii exista un deficit de forta de munca de aproximativ 100.000 de muncitori.

In aceste conditii, unii angajatori incearca sa evite sistemul punctelor si recurg la un alt program, initiat in 1998. Acesta le permite guvernelor provinciilor sa-i admita pe imigranti de la caz la caz.

„Avem nevoie de muncitori slab calificati, iar aceste persoane nu au nicio sansa pe baza sistemului de puncte”, a declarat Herman Van Reekum, consultant pe teme de imigratie din Calgary, care ii ajuta pe patronii din Alberta sa gaseasca muncitori.