Primul test în România cu noul Seria 1, BMW-ul Mini
- Cristian Ionescu
- 27 septembrie 2011, 23:13
Am condus, în premieră prin România, a doua generaţie a celui mai compact model din portofoliul producătorului bavarez. Seria 1 se inspiră tot mai mult de la Mini, mezinul marii familii premium a grupului BMW.
Deşi a crescut simţitor în dimensiuni, în comparaţie cu prima generaţie, Seria 1 rămâne cel mai compact model BMW. O alternativă mai încăpătoare la un Mini hatchback, modelul britanic transformat într-o surprinzătoare sursă de inspiraţie pentru gama bavareză. Am testat, în premieră pe drumurile din România, noul BMW Seria 1. Versiunea 118i Sport, propulsată de un motor alimentat cu benzină de 1.6 litri. Adaptare după Cooper S Unitatea supraalimentată (ca oricare dintre agregatele amplasate acum sub capota acestui model), care livrează 170 de cai-putere şi 250 Nm (cuplu maxim) este împrumutată de la Mini. Pe Cooper S (un autoturism mai scurt cu 60 de centimetri, dar mai greu cu 15 kilograme!), inginerii au preferat o setare uşor diferită, cu 184 de cai-putere şi 240 Nm. BMW a păstrat transmisia la puntea spate (Seria 1 a şi fost dezvoltată în paralel cu noul Seria 3), dar numai până la viitoarea generaţie, când apropierea celei mai mici game BMW de Mini va fi desăvârşită prin utilizarea unei arhitecturi comune, cu tracţiune faţă.
Comportament cameleonic Deocamdată, caracteristicile de inspiraţie britanică etalate de Seria 1 sunt completate de prezenţa echipării "Urban Line", care permite personalizarea estetică a micului BMW după bunul plac al proprietarului, care poate opta pentru una dintre cele 6.000 de variante pregătite de producător. După aproximativ o mie de kilometri petrecuţi la volanul noului 118i Sport prin România, am putut trage concluzia că micul BMW, în pofida valenţelor sportive, se distinge mai degrabă prin confortul oferit. Calitatea materialelor a crescut simţitor, pasagerii din spate au puţin mai mult loc şi toată lumea se poate bucura de o sumedenie de echipamente de siguranţă şi infotainment. Poate cea mai utilă dotare prezentă pe 118i a fost sistemul electronic de gestionare a comportamentului maşinii. Un buton prezent pe tunelul median permite alegerea uneia dintre cele patru programe presetate: Eco Pro, Confort (automat - imbatabil la drum lung), Sport şi Sport Plus. Dacă ultimele două moduri susţin cu vigoare aşteptările celui care apelează la ele, "Eco Pro" (în tandem cu sistemul Startstop) face minuni - pe partea de consum - mai ales în traficul urban, însă nu fără sacrificii. Perfect rezonabil, dar, în niciun caz, mai puţin neliniştitor, 118i adoptă, în acest caz, un comportament atât de blajin încât s-ar putea suspecta că BMW şi-a propus să fure "meserie" de la Lexus.
TEST EVZ BMW 118i Sport Line Lungime/lăţime/înălţime: 4,32/1,76/1,42 metri Ampatament/masă proprie: 2,69 m/1.200 kg Capacitate rezervor/portbagaj: 52/360 (1.200) l Număr locuri/uşi: 5/5 Motor: benzină, 1.598 cmc, 170 CP, 250 Nm, 134 g/km Transmisie: 2x4 (spate), 6+1 M Performanţe: 7,4 s (0-100 km/h), 225 km/h (vit. max.) Consum oficial mixt: 5,8 l/100 km Consum în test: 5,5 l/100 km (minim), 12,4 l/100 km (maxim) Preţ de listă cu TVA: 28.024 de euro Alternative:
- Audi A3 Sportback (1.8 TFSI - 160 CP, tracţiune faţă) - 28.090 de euro;
- Alfa Romeo Giulietta (1.4 M-Air - 170 CP, tracţiune faţă) - 23.700 de euro;
- Lexus CT 200h (1.8 + electric - 136 CP, tracţiune faţă) - 29.960 de euro.
<iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/AemqpnjtL_Y" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Citiţi şi:
- 37 de modele îşi dispută titlul "Maşina anului 2012" în Europa
- Primul test: Noua generaţie Seria 1, un derapaj ecologic controlat marca BMW