DRIVE-TEST EVZ: Marele X3 şi consumul mic

A doua generaţie a SUV-ului compact BMW reproduce dimensiunile X5-ului original, dar se bate la capitolul eficienţă cu modelele de clasă compactă.

Românii au o relaţie specială cu SUV-urile BMW. Anul trecut, la dealerii locali ai producătorului din Munchen niciun model n-a generat mai multe tranzacţii decât impunătorul X5.

Noul X3, care reproduce dimensiunile primului X5 (lansat în 2000) s-a impus, de la începutul acestui an, drept al doilea cel mai bine vândut BMW în România. După X5, se înţelege.

Elan ecologic

Cu două excepţii, toate X3-urile comercializate în 2011 au fost echipate cu excelentul motor turbodiesel de 2.0 litri şi 184 de cai-putere, care, cu sprijinul transmisiei automate de ultimă generaţie şi 8+1 rapoarte, conferă deja foarte încăpătorului şi în sfârşit elegantului SUV german nu doar suficient elan, ci şi o foarte pronunţată latură ecologică.

Am avut ocazia să ne convingem de aceasta cu prilejul testului efectuat ziele trecute în compania unui X3 care a respectat configuraţia evidenţiată anterior.

Prin oraş, la o oră cu trafic intens, computerul de bord al maşinii de 1,8 tone indica un consum mediu de 11,6 l/100 km. Surpriza şi mai mare a apărut după ce am scos SUV-ul cu reflexe fulgerătoare la drum lung. După un circuit care a însumat peste 300 de kilometri, dintre care o treime la munte, display-ul de bord a afişat un consum mediu aproape neverosimil: 5,7 l/100 km (superior cu numai 0,4 l/100 km celui indicat de producător).

Comparativ, versiunea 2.0 TDI (140 CP) 4Motion (tracţiune integrală şi cutie de viteze manuală) a gamei Volkswagen Golf – cel mai bine vândut hatchback de segment C în România – are nevoie, potrivit datelor oficiale, de 4,7 litri de motorină pentru a parcurge 100 de kilometri în regim extraurban. În ceea ce priveşte emisiile medii de dioxid de carbon, situaţia se prezintă similar: 143 g/km – pentru Golf, 147 g/km – pentru X3.

INFORMAŢII

BMW X3 xDrive 20d

  • Lungime/lăţime/înălţime: 4,64/1,88/1,66 metri
  • Ampatament/masă proprie: 2,81 m/1.800 kg
  • Capacitate rezervor/portbagaj: 67/550 (1.600) l Motor: turbodiesel, 1.995 cmc, 184 CP, 380 Nm, Euro 5
  • Transmisie: 4x4, 8+1 A
  • Performanţe: 8,5 s (0-100 km/h), 210 km/h (vit. max.)
  • Consum oficial mixt: 5,6 l/100 km
  • Consum în test: 5,7 l/100 km (minim) / 11,7 l/100 km (maxim)
  • Emisii CO2: 147 g/km
  • Preţ cu TVA: 41.168 euro
  • Modele concurente: Audi Q5 (2.0 TDI – 170 CP, Stronic, 43.324 euro), Mercedes-Benz GLK (220 CDI – 170 CP, 7G-Tronic, 41.106 euro)