DRIVE TEST: BMW 530d Touring

Am condus, în premieră pe drumurile din România, un BMW 530d Touring, suficient de practic, incredibil de sportiv, frustrant de scump.

Dacă preţul de achiziţie şi taxele/ impozitele care trebuie plătite statului n-ar atinge cote imposibile pentru majoritatea românilor, BMW Seria 5 Touring ar putea fi, fără dificultate, autoturismul break ideal. Modelul pe care l-am testat zilele trecute oferă un portbagaj dintre cele mai spaţioase - aşa cum îi stă bine unei versiuni break. Chiar dacă nu se poate compara cu Mercedes- Benz Clasa E Estate şi a sa gaură neagră amplasată pe locul de depozitare a bagajelor (695 de litri fără scaune rabatate!), Seria 5 Touring are cu ce să răspundă celor mai multe solicitări.

Cabina (divizată de tunelul transmisei) se îngrijeşte ca patru pasageri să călătoarească regeşte pe orice distanţă. Un rol important îi revine ampatamentului, care măsoară aproape trei metri - cu numai zece centimetri sub ceea ce oferă limuzina Seria 7. Nu sunt de neglijat nici scaunele croite pentru maximizarea confortului, izolarea fonică impecabilă (lucru comun, totuşi, la acest nivel) şi calitatea ireproşabilă a trenului de rulare optimizat cu sistemul de control dinamic al amortizoarelor.

Treabă de magician

De departe cel mai captivant atu deţinut de Seria 5 Touring este conduita sa dinamică fără cusur. Una susţinută, aproape neverosimil, de un consum care l-ar face invidios pe şoferul oricărui autoturism subcompact!

Împotriva logicii elementare (şi chiar a bunului-simţ), marele break BMW poate fi convins să execute sprinturi şi să cucerească viraje cu mai multă uşurinţă ca destule modele care îşi clamează cu neruşinare pretenţiile sportive.

Turbodieselul de 3.0 litri, cu şase cilindri în linie, care, din păcate, este ascuns privirilor sub capota uriaşă, face o treabă de magician. Poate catapulta maşina de la zero la 100 km/h în ceva mai mult de şase secunde, dar nu consumă decât 6,3 litri "la sută", potrivit datelor oficiale BMW.

În testul nostru, cifrele indicate de computerul de bord au fost, bineînţeles, altele, dar, chiar şi aşa, găsim impresionant un consum de 14,3 l/100 km, obţinut în Bucureşti, în urma unui tur de forţă pe care orice om responsabil ar trebui să-l condamne cu toată energia.

INFORMAŢII ESENŢIALE

BMW 530d Touring

  • Lungime/lăţime/înălţime: 4,90/1,86/1,46 metri
  • Ampatament/masă proprie: 2,96 m/1.880 kg
  • Capacitate rezervor/portbagaj: 70/560 (1.670) l
  • Motor: turbodiesel, 2.993 cmc, 245 CP, 540 Nm, Euro 5
  • Transmisie: 2x4 (spate), 8+1 A
  • Performanţe: 6,4 (0-100 km/h), 242 km/h
  • Consum oficial mixt: 6,3 l/100 km
  • Consum în test: 7,2 l/100 km (minim), 14,3 l/100 km (maxim)
  • Emisii CO2: 165 g/km
  • Dotări (selecţie): airbaguri (frontale, laterale şi cortină), ABS, DSC (echivalent ESP), radio- CD (sistem de sonorizare HiFi Professional), sistem de navigaţie Professional, aer condiţionat automat, bluetooh, cruise control, sistem asistenţă parcare, control dinamic al amortizoarelor, Adaptive drive, Integral Active Stearing, scaune faţă Confort reglabile electric, Faruri Bi-Xenon, tapiserie din piele.
  • Preţ cu TVA model testat: 79.210 euro
  • Preţ minim cu TVA gamă: 46.252 de euro
  • Concurerenţi: Audi A6 Avant 3.0 TDI - 239 CP (quattro) - 54.550 de euro cu TVA; Mercedes- Benz E Estate 300 CDI - 231 CP - 54.560 de euro cu TVA