Drepturile de autor ar putea dispărea

PROPUNERE. Drepturile de autor ar putea fi eliminate, iar impozitul forfetar ar putea fi aplicat diferenţiat, în funcţie de dimensiunea afacerii.

Aceste două propuneri ale sindicatelor şi patronatelor au fost discutate cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES), unde a fost dezbătut proiectul ordonanţei privind rectificarea bugetară. Potrivit lui Bogdan Hossu, preşedintele „Cartel Alfa”, Ministerul Finanţelor este de acord cu eliminarea drepturilor de autor. Pentru cei 200.000 angajaţi plătiţi în acest fel, statul ar aduna la buget un plus de 800 milioane de lei pentru opt luni care au mai rămas din anul 2009, a spus Hossu, citat de Mediafax.