19 octombrie, ora 11, ora Marii Britanii, Boris Johnson a ratat Brexitul. Cel puțin potrivit legii Brexit votată la începutul lunii, înaintea suspendării Parlamentului, care nota obligativitatea Premierului de a cere Uniunii Europene o prelungire cu cel puțin 3 luni a termenului.
Excentricul Premier britanic, care a anunțat anterior că mai bine zace mort într-un șanț decât să ceară amânarea Brexitului, a făcut o nouă nefăcută, recurgând la o chichiță avocățească, respectiv a trimis nu una, ci două scrisori ale sale și o scrisoare de însoțire din partea ambasadorului britanic la UE. Cea obligatorie potrivit legii nu e semnată, cea a sa personală cere să nu se amâne Brexitul – contrar legii adoptate de Parlament – și cea de însoțire menționează diferența dintre scrisoarea prevăzută de lege, care este „a Parlamentului”, spre deosebire de cea de a doua, care e o scrisoare personală a lui Boris Johnson către liderii europeni.
Boris Johnson a pierdut deja votul relevant sâmbătă, în Parlament, când amendamentul Letwin a trecut iar acesta prevede că votul la acord va fi trecut doar după ce va fi aprobată legislația detaliată de ieșire din UE. Votul a fost la limită dar a marcat trecerea DUP-Partidul unionist democrat nord-irlandez, partener al Conservatorilor la Guvernare, în băncile opoziției. Acordul negociat de către Boris Johnson nu a mai fost votat, estimarea de sâmbătă fiind un scor strâns, cel mai probabil fără trecerea acordului.
De marți, Parlamentul britanic are câteva opțiuni pe masă. Mai întâi să voteze legislația pentru ieșire dacă aceasta va ajunge la timp în Parlament. La final, să voteze și acordul Johnson. Firește că totul va trece printr-un număr de amendamente relevante și nu e sigur cum arată finalul acestei legislații. Și dacă acordul va ajunge totuși la vot până la 31 octombrie. Cu atât mai puțin se știe dacă va trece de Camera Comunelor.
A doua direcție de acțiune a Parlamentului este sancționarea premierului care a procedat cu rea credință, ocolind legea și acționând copilărește cu cele trei scrisori trimise către UE. Elementele de reacție merg de la demiterea guvernului, la acuzația de sfidare a Parlamentului de către Guvern și orice tip de altă măsură asiguratorie ar gândi Parlamentarii ca să-l îndiguiască pe Johnson. În paralel, va fi sesizată Înalta Curte de Justiție a Regatului, care va înregistra o a doua premieră după ce a judecat cu 11-0 suspendarea malițioasă a Parlamentului de către Guvern pentru a evita controlul Legislativului. De această dată va judeca sfidarea Parlamentului de către Premier, încălcarea legii sau îndeplinirea cu rea credință de către Executiv a atribuțiilor prevăzute de o lege. În oricare dintre cazuri, Curtea Supremă poate pronunța nu numai rezoluții ce se pot traduce în suspendarea/ demiterea Guvernului Johnson mai departe, ci și în sancționarea penală a Premierului.
Fiecare asemenea demers care are un interval de acțiune de circa o săptămână va avea un impact major asupra Brexitului și a premierului Johnson personal. Despre starea de spirit a Parlamentului, lucrurile sunt și mai grave, sfidarea Parlamentului cu găselnița avocățească a celor 2 – 3 scrisori către Bruxelles face ca pornirea parlamentarilor să fie și mai puternică împotriva Guvernului, care oricum avea un minus de 40 de voturi în majoritate care poate crește la 50 cu voturile absente ale DUP, loialiștii protestanți nord-irlandezi, care nu și-au asumat acordul negociat pe seama Irlandei de Nord, care merge mult dincolo de ceea ce a acceptat vreodată Theresa May.
În afara acestor evoluții așteptate în această săptămână la nivelul raporturilor puterilor executivă, juridică și legislativă a Regatului, la Londra, evoluțiile de luni, la reuniunea de dezbatere a Brexitului la nivelul reprezentanților permanenți, ambasadorii UE, vor fi de primă importanță. E de văzut dacă liderii statelor membre acceptă că scrisoarea lui Boris Johnson reprezintă o solicitare de amânare a Brexitului – în forma celor trei componente prezentate – dacă statele membre sunt de acord cu prelungirea articolului 50 – cel mai probabil sunt de acord, pentru că au luat în calcul această eventualitate, pentru că au motive îndreptățite să o facă – legea britanică și existența unui acord care e obținut în ultimul moment - și pentru că doresc să evite ca UE sau un stat membru să preia blamul pentru forțarea Brexit, eventual fără acord. Deși aici evenimentele de respingere prin veto-ul singular al Franței pentru extinderea UE-deschiderea negocierilor cu Albania și Macedonia de Nord poate semnaliza faptul că Parisul ar putea asuma forțarea Brexitului, chiar a celui fără acord, pe un mandat al Președintelui Macron care să sublinieze excepționalismul francez și oboseala Brexitului la nivelul UE.
Succesiunea evenimentelor va da măsura în care Brexitul va avea loc la 31 octombrie, dacă va fi un Brexit fără acord, unul cu acordul Johnson, eventual amendat, sau va exista o amânare consistentă urmată de căderea guvernului Johnson și de instalarea, eventuală a unui guvern de tranziție Corbyn care să obțină renegocierea în varianta apartenenței Marii Britanii la piață comună/uniunea vamală a UE și cu referendum de validare care să aibă și întrebarea cerută de grupul Remain, adică rămânerea în UE și anularea articolului 50, cum o cer cele câteva zeci de mii de protestatari de pe străzile Londrei din timpul dezbaterii parlamentare de sâmbătă, și aceea un precedent după 37 de ani, de la Războiul din Falkland/Malvine.
Oricum, Boris Johnson a jucat la risc maxim. E adevărat, are un acord, cu costul unui format apropiat celui al Theresei May, cu modificări restrânse dar cu prevederi care semnifică abandonează Irlanda de Nord în UE, cu vămi d jur împrejurul insulei, elemente pe care Theresa May nu a fost de acord să le conceadă UE. Dar un acord care nu poate fi acceptat decât prin forțare și șantaj deopotrivă al UE – chemată să fie de acord să amâne ea Brexitul în format neconvențional – și al Parlamentului britanic, forțat să aprobe acordul Johnson.
Dacă se întâmplă așa și trece acordul Johnson, premierul are avantaje majore și substanțiale pentru a câștiga alegerile generale, chiar dacă Brexit Party al lui Nigel Farage îl acuză de trădare de țară. Dacă nu, Curtea Supremă, Parlamentul însuși pot decide o soartă amară pentru premier, poate să-l înlocuiască și să-l pună să plătească pentru sfidarea Parlamentului și lipsa de bună credință în aplicarea legii, cu amânarea anticipatelor până la un nou acord Corbyn care să treacă și la un referendum ce poate reprezenta nu numai validarea altui acord, laburist, de menținere a Londrei lipită de UE, dar chiar să decidă menținerea Marii Britanii în UE prin anularea/retragerii accesării articolului 50.