Se numeşte Iuliana C., are 13 ani şi locuieşte în mica localitate Oltina din judeţul Constanţa, vestită pentru vinurile sale, dar şi pentru coloniile de şerpi care sălăşuiesc în împrejurimi. Până la un punct, viaţa Iulianei seamănă cu viaţa altor sute şi mii de oameni din zonă: provine dintr-o familie numeroasă, cu opt fraţi răspândiţi prin lume, şi locuieşte cu tatăl său într-o casă mare şi rece. În urmă cu 4 ani, la puţin timp după ce mama sa a murit, fetiţa a aflat că este infectată cu virusul HIV.
Când i-a spus doctorul prima dată că are HIV, Iuliana a smiorcăit câteva minute- mai mult de spaima pe care a văzut-o pe chipul tatălui său, apoi s-a liniştit şi a plecat spre casă. Şi-a văzut de trai, cu aerul că, dacă moare, oricum mai are în rezervă vreo şase- şapte vieţi. Şerpii care au vizuinile în zona Oltina nu sunt veninoşi, dar oamenii îi stârpesc peste tot unde îi întâlnesc. În ultimii ani, Iuliana a găsit câţiva şi prin curte, dar nu s-a obosit niciodată să îi alunge. “Aici e ca o ţară a şerpilor, sunt mulţi, că-i şi apă multă… Vara, mergem să ne scăldăm la Dunăre şi şerpii înoată în jurul nostru, fără să ne facă vreun rău… Unii intră în case sau în curţile oamenilor, pe alţii îi mai găsim încolăciţi pe garduri, dar ce să le faci? Tot de la Dumnezeu sunt daţi”, ne spune ea. Într-o dimineaţă, în urmă cu un an, fata era pe trezite în pat, s-a răsucit puţin şi a simţit că i se face frig: atingea mereu ceva rece. S-a uitat sub pătură şi a găsit un pui de şarpe. “Era strâns colac la umărul meu şi dormea pe pernă ca un om, am crezut că nu văd bine. Era mic, cred că era şi el copil… Am ţipat şi a venit tata, era ieşit pe-afară: l-a scos din casă şi l-a omorât cu o sapă… După aceea mi-a părut rău: m-am dus în spatele casei şi am plâns toată ziua, ca proasta”. A plâns chiar dacă ştia precis că nu poţi iubi un şarpe, după toate câte se povestesc despre reptilele astea scârboase. “La noi se povesteşte că au fost cazuri când omul a dormit pe câmp cu gura căscată, i-a intrat şarpele pe gură şi şi-a găsit culcuş în pântecul omului sau în cap”, îşi mai aminteşte fetiţa. SIDA se ia şi prin aer? Asemenea multora dintre copiii Oltinei, Iuliana s-a maturizat înainte de vremea tuturor maturizărilor. Singură mereu din dimineaţă până-n seară, copilul Iuliana a avut grijă de toată casa. La vârsta când alte fetiţe au în grijă doar păpuşile. A măturat, a şters podeaua, a învăţat de timpuriu să gătească: erau ai ei plecaţi la câmp, sau la târg, sau la serviciu, dar ea era acasă, se cocoţa pe un scaun ca să ajungă la oalele care fierbeau, punea cartofi în tigaie sau arunca nişte morcovi în cratiţă şi mesteca furios cu un linguroi de lemn. “Ai mei plecau la câmp, cum e pe la ţară, na! mama trăia atunci, ne era mai bine. Plecau mama şi tata cu fraţii, şi cineva trebuia să le facă de mâncare cât lipseau. Într-o zi m-am urcat pe un scaun şi le-am făcut prima mâncare. Pe urmă a fost mai uşor”, povesteşte ea. “Hai, tată, vinde tot şi hai să plecăm de-aici” Tată-său, un om suspicios şi tăcut, lucrează la pescăria de lângă lacul Oltina, la nişte machidoni, iar dacă ăia sunt zgârciţi şi lacomi de profit, uneori îl uită Dumnezeu pe-acolo, fiindcă are mult de lucru. Mai mult decât boala, pe Iuliana o macină, însă, pustiul din jur. Lumea e rea, se fereşte de ea: a aflat că fata are SIDA şi unii se întreabă, uneori, cu glas tare, aproape provocator, dacă SIDA asta nu se ia şi prin aer? Babele din vecini îi răspund la salut şi pe urmă se uită lung în urma ei, să vadă dacă a mai “lucrat” boala. Adică a mai slăbit fetiţa asta, s-a îngrăşat, i s-a mai stins din lumina ochilor, nu leşină pe stradă? Copiii nu se joacă alături de Iuliana, au împrumutat şi ei din răutatea şi spaimele adulţilor. “Uneori mă apucă urâtul şi îi spun lu’ tata, hai, tată, vinde tot, zău aşa, şi hai să plecăm de-aici, nu contează că-s atâţia şerpi aici, sau atâţia oameni, sau atâta apă în jur, dar parcă este totul prea părăsit pe-aici, zău aşa”, zice Iuliana C. Ştie că, rămasă acolo, în împărăţia apelor, va trăi singură toată viaţa, aşa cum trăieşte în general un bolnav de SIDA în România: când şi când, îşi va aminti că dintre toate fiinţele vii de la Oltina, doar puiul acela de şarpe, omorât de taică-său cu sapa, a îndrăznit să se apropie de ea.