Doi vârstnici, căsătoriți de 62 de ani au sperat că își vor petrece ultimii ani împreună. Din păcate, visul lor a fost năruit, cei doi fiind plasați în aziluri diferite. În urma acestei situații, cei doi se pot vedea doar din când în când, transmite People.com.
În ultimele 8 luni, Wolf și Anita Gottschalk au fost forțați să locuiască unul departe de celălalt și au posibilitatea să se vadă doar de câteva ori pe săptămână, iar aceste întâlniri, care de fiecare dată se încheie cu lacrimi, nici măcar nu sunt mijlocite de personalul azilurilor, ci nepoata cuplului face drumurile necesare pentru a le oferi bunicilor săi câteva ore de fericire şi pace sufletească.
Ashley a publicat o fotografie cu momentul despărțirii dintre cei doi bătrâni, iar imaginea este sfâșietoare.
Aceasta este cea mai tristă fotografie pe care am fost nevoită să o fac. După cum puteți observa, bunicii mei sunt în lacrimi. După o căsnicie de 62 de ani, au fost separați de mai bine de 8 luni din cauza sistemului nostru de sănătate defect. Plâng de fiecare dată când se revăd și când își iau la revedere, a scris nepoata celor doi pe pagina sa de Facebook.
Starea bătrânului este mai gravă, el fiind diagnosticat cu demență, însă, chiar dacă existența sa cade încetul cu încetul pradă ceții, singurele amintiri care îl fac să meargă înainte sunt cele cu iubita sa soție, Anita.
Familia se teme că starea acestuia s-ar putea degrada și mai tare, fiind despărțit de soție și cea care i-a fost companion de mai bine de jumătate de secol.
Pentru a soluționa această problemă înainte de a fi prea târziu, familia face un apel către toți cunoscuții pentru a face această poveste cunoscută și, poate, astfel, vor reuși să-i mute pe cei doi împreună, împlinindu-le astfel ultima dorință.