Drama in Togo

Un elicopter privat care facea legatura intre capitala statului Sierra Leone, Freetown, si aeroportul international din Lungi, situat in apropiere, s-a prabusit aseara, accidentul soldandu-se cu moartea a 21 din cele 22 de persoane aflate la bord, intre care si ministrul togolez al Sporturilor.

Potrivit AFP, aparatul societatii Paramount Airlines a luat foc in momentul in care se pregatea sa aterizeze pe aeroportul din Lungi. "A fost teribil sa vad avionul dezintegrandu-se", a declarat un responsabil al aeroportului Alfred Yelinkeh.

Yelinkeh a mentionat ca victimele erau suporteri ai echipei de fotbal a statului Togo, intre care ministrul Sporturolor, Atipe Kwako, veniti sa-si sustina formatia, care a jucat cu Sierra Leone, in cadrul calificarilor pentru Cupa Africii pe Natiuni 2008 (CAN-2008). Singurul supravietuitor este un pilot rus, iar, potrivit martorilor, el este grav ranit.

Responsabilul pentru relatii publice al Asociatiei de fotbal din Sierra Leone, Chernor Ojuku Sesay a precizat ca 18 togolezi, intre care mai multi suporteri si un jurnalist, au murit in acest accident, celelalte victime fiind membri ai echipajului.

Echipa nationala de fotbal a statului Togo asteapta urmatorul elicopter in momentul producerii accidentului.

Confederatia Africana de Fotbal (CAF), cu sediul la Cairo, a fost informata de acest accident