Drama copiilor supradotaţi, şi în Marea Britanie

Multe dintre şcolile britanice nu au reuşit să includă elevii de top într-un program destinat copiilor supradotaţi, arată The Telegraph.

Lansat în 1999 de Partidul Laburist, programul "Gifted and Talented" (în traducere - "Înzestrat şi Talentat") era destinat creşterii interesului părinţilor pentru şcolile de stat.

Guvernul îşi propunea identificarea şi integrarea copiilor într-un sistem, pentru a-i separa de colegii cu performanţe mai slabe, care îi trag înapoi.

În joc este economia

Departamentul pentru Copii, Şcoli şi Familii a aflat însă că programul a fost un mare eşec, deoarece mulţi dintre profesori nu s-au implicat suficient.

"Cercetarea arată că mii de copii care sunt identificaţi ca înzestraţi prin cele două teste propuse nu reuşesc să primească note maxime la subiectele lor forte. Motivul este că nu sunt motivaţi şi instruiţi suficient între 11 şi 16 ani. Toate acestea vor duce la o scădere a capacităţii intelectuale a naţiunii noastre şi va avea efecte grave asupra economiei", a spus Nock Seaton, preşedintele "Campaign for Real Education".

Mai grav în România

Într-un articol publicat marţi, 27 ianurie, Evenimentul Zilei prezenta DRAMA COPIILOR SUPRADOTAŢI de la noi, unde se arăta că românii care au, de mici, abilităţi excepţionale riscă să ajungă adulţi rataţi sau infractori. Citiţi şi:

GENII IGNORATE: Copiii supradotaţi au nevoie de Moş Crăciun