Dragoș Săvulescu a vorbit într-un interviu acordat presei din Grecia despre problemele pe care le-a avut în ultima vreme cu justiția din România.
Dragoș Săvulescu, om de afaceri condamnat în România, căutat de autoritățile din țară, dar care se află momentan în Italia. Acolo unde a fugit în timp ce aștepta sentința instanței. În această vară, fostul acționar de la Dinamo a fost reținut în Grecia, în timp ce se afla în vacanță pe insula Mykonos. Dar, Curtea de Apel a Mării Egee din Syros a respins extrădarea în România şi l-a lăsat să plece în Italia, la Milano, potrivit unui comunicat de presă emis de Dragoş Săvulescu, prin intermediul unui purtător de cuvânt.
Dragoș Săvulescu se plânge de abuzurile făcute de justiția din România
Despre problemele pe care le are în ultimii ani, Dragoș Săvulescu a vorbit cu presa din Grecia. „Scene care ar fi putut fi desprinse dintr-un scenariu de film s-au derulat în dosarul de urmărire penală împotriva omului de afaceri român Dragoș Savulescu, în vârstă de 47 de ani. În toiul verii, pe 8 august, a fost arestat în Mykonos, după ce autoritățile române au emis un mandat internațional de arestare care îl acuză de spălare de bani”, scriu jurnaliștii de la protothema.gr.
Acum, Săvulescu se va adresa către CEDO, prin intermediul avocatului. „Acum simt că domină un sentiment de dreptate, ceea ce este rar pentru mine, pentru că până acum, după ce am trăit în România, aveam sentimente negative față de justiție. Această fostă țară comunistă a demonstrat că nu are încă o cultură a statului de drept.
Din acest motiv, am suferit timp de 16 ani de încălcări ale autorităților, deoarece cazul meu a început în România. Sunt recunoscător Curții de Apel din Marea Egee pentru că a respins extrădarea mea și pentru că a respectat dreptul european. De asemenea, îi sunt recunoscător avocatului meu, Michalis Dimitrakopoulos, pentru că este pur și simplu grozav. Chiar dacă am trecut prin atâtea greutăți, am avut norocul să mă aflu în Grecia, o țară europeană care are un sistem juridic atât de bun, care datează din cele mai vechi timpuri", a declarat omul de afaceri român, întrebat despre sentimentele și gândurile sale după anunțul respingerii cererii sale de extrădare de către Curtea de Apel din Marea Egee.
„România era conștientă de acest lucru”
„Interpolul a aplicat măsuri speciale în cazul meu. Acest lucru înseamnă că nicio țară nu mai poate ordona o arestare. Cererea din România a fost emisă inițial de Curtea de Apel București în 2019 și executată în Italia în ianuarie 2020. Practic, au încercat să mă aresteze a doua oară fără niciun mandat, deoarece mandatul a fost respins de Curtea de Apel din Napoli, Italia.
De altfel, cazul meu a fost preluat de autoritățile italiene, lucru care a fost comunicat oficial autorităților române, începând cu luna iunie 2021. România era conștientă de acest lucru. Conform legislației europene, chiar și în dreptul românesc, statul (România) care solicită extrădarea își pierde dreptul de a executa mandatul de îndată ce preluarea cazului este transferată unui alt stat european (Italia). Faptul că România a insistat să execute vechiul mandat este în esență ilegal.
Suntem surprinși nu doar de abaterea României de la lege, ci și de faptul că autoritățile române au refuzat să recunoască decizia instanțelor din alte state membre ale UE. A fost clar de la început că această vânătoare de vrăjitoare împotriva mea este motivată politic", a adăugat omul de afaceri român, subliniind că a fost o greșeală din partea României să ceară un mandat de arestare internațional.
„De fapt, mi-e teamă că autoritățile române mă vor lua în vizor”
„În afară de faptul că am pierdut bani și timp, am suferit foarte mult din cauza atacurilor venite din partea presei, bazate pe știri false. Am suferit daune psihologice, iar soția mea nici măcar nu putea să doarmă și să mănânce. Ne-a afectat sănătatea, imaginea, viața profesională. Trebuie să cerem Guvernului României să plătească pentru acest prejudiciu grav și cred că avem multe motive legitime să cerem acest lucru. În plus, este o chestiune de principiu că nu ar trebui să lăsăm un regim intruziv să ne distrugă imaginea și viața. Trebuie să îi încurajăm și pe alții să facă același lucru, deoarece nu suntem singurele victime ale regimului, ci sunt mulți alții care trec prin aceeași situație.
Dacă România va implementa o justiție reală și se va baza pe legislația europeană, nu voi avea nicio problemă să mă întorc. De fapt, mi-e teamă că autoritățile române mă vor lua în vizor. Având în vedere circumstanțele, dacă mă întorc, s-ar putea să inventeze un alt caz și să facă o altă arestare ilegală. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat multor alte persoane. Și apoi, nu mai există nicio cale de ieșire. În aceste condiții, nu mă voi gândi să mă întorc în România. Vom vedea ce se va întâmpla”, a mai spus omul de afaceri,