Patronul Ionuț Negoiță a semnat deja un precontract cu un concern de investiții din Marea Britanie pentru cedearea clubului. Prețul, însă, a fost luat în râs de fostul președinte al LPF.
După un sezon ratat, în care a ratat calificarea în play-off și în care a pierdut ocazia de a juca în Europa, după eliminarea din Cupei României, Dinamo este foarte aproape să își schimbe „stăpânul”. Depășit din punct de vedere financiar pentru a mai susține de unul singur clubul, finanțatorul Ionuț Negoiță va ceda clubul din Ștefan cel Mare pentru 5 milioane de euro unui grup de investitori din Marea Britanie, infromează Gazeta Sporturilor. „Există niște discuții care, spun eu, avansează într-o direcție bună. Suntem într-o etapă preliminară încă, dar am simțit seriozitate și sunt optimist că vom ajunge la o finalitate. Este vorba despre parteneri din exteriorul României, nu e niciun investitor <<miraculos>> din țară, atât pot să vă spun”, anunța Negoiță în urmă câteva zile. Conform sursei citate, patronul „câinilor” ar fi parafat deja un precontract cu posibilii salvatori din Regatul Unit.
Nu poate vinde fără acordul lui Badea
Însă, în cazul în care cele două tabere vor bate palma la cele cinci milioane de euro, de câștigat va avea și fostul acționar majoritar Nicolae Badea. În prezent, Ionuț Negoiță are o datorie de două milioane de euro la fostul oficial al „roș-albilor”, motiv pentru care Badea l-a acționat în instanță pe actualul finanțator al lui Dinamo. Un alt impediment pentru Negoiță ar fi și acțiunile sale, care în acest moment sunt sub sechestru asigurător, ca urmare a procesului cu Badea.
Pe lângă problema financiară, Negoiță nu este nici deținătorul palmaresului, al emblemei şi al culorilor clubului Dinamo, ci tot societatea condusă de Nicolae Badea.
Contactat de EVZ, Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a fost surprins de suma cu care se va vinde clubul Dinamo, considerându-l prea mic pentru un nume atât de mare din fotbalul românesc. „Dacă Dinamo a ajuns să se vândă cât ia Becali de pe urma unui transfer, e trist. La banii ăștia, Dinamo costă cât o vilă (n.r. - râde). În halul ăsta s-a ajuns? Dacă era clubul ăsta în Anglia, altfel stăteau lucrurile, se vindea pe sute de milioane. E un club atât de important, are atâta istorie... Dar, asta e situația la noi. Cu execepția lui Becali, nimeni nu mai poate să țină un club de fotbal. Pe toți i-au speriat cu pușcăriile, le e frică să se mai implice”, ne-a declarat Dumitru Dragomir.