Deşi mijlocaşul rapidist Ovidiu Herea a fost lovit de un suporter al Stelei la finalul derby-ului de luni seară, gruparea "roş-albastră" are şanse mari să scape nepedepsită.
La finalul derby-ului Steaua - Rapid 1-0, disputat luni seară, pe "Naţional Arena", în etapa a 9-a a Ligii I la fotbal, Ovidiu Herea, mijlocaşul echipei din Giuleşti, a fost lovit cu palma în cap de un suporter al "roş-albaştrilor", în momentul în care a intrat pe tunelul ce duce la vestiare! Ca urmare a acestui incident, steliştii riscau să primească o amendă consistentă şi să aibă terenul suspendat cel puţin un meci. Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, îi scoate însă basma curată pe cei din Ghencea. "Nu sunt ei de vină pentru lovirea lui Herea. Firma de pază este de vină. Bine au făcut agenţii, că i-au dat un pumn acelui suporter. Ce era să-i facă, să-l mai lase să mai dea o dată? Steaua e departe de răspundere în acest caz", a comentat "Mitică de la Ligă".