Instanța a decis astăzi ca Mircea Sandu (fost președinte FRF) și Dumitru Dragomir (ex-președinte al LPF) să fie achitați definitiv în cazul dezafilierii societății deținute de Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova. La scurt timp de la hotărârea Curții de Apel București, „Corleone” a izbucnit în lacrimi.
„S-au schimbat multe în țară. Stați să îmi trag lacrimile. Nu poți să te duci la pușcărie, domne', nevinovat. Mi-au făcut trei procese, numai înscenări. Am votat democratic, cum să îmi dai pușcărie și bani de plătit pentru asta? (...) Cum să existe un asemenea prejudiciu, în condițiile în care niciun contract al jucătorilor nu era înregistrat în contabilitate?! Este imposibil să plătești pe așa ceva. Sunt în trei procese în care nu am nicio legatură cu vinovăția (...) N-am dormit un minut, am tensiune 22 cu 12. Cum să nu stai în tensiune? Oricât ai fi de tare. Când vezi că vine un procuror și cere 10 ani fără să faci nimic”, a reacționat fostul șef al LPF.