Una dintre cele mai importante bilaterale diplomatice ale anului s-a consumat la mijlocul săptămânii, când preşedintele american Barack Obama şi premierul israelian Beniamin Netaniahu s-au întâlnit în decorul Casei Albe pentru a discuta viitorul geopolitic din Orientul Mijlociu. Concluziile dezamorsează câteva mine şi armează o bombă.
Când a păşit pe teritoriul celor mai fideli aliaţi ai Israelului, premierului Beniamin Netaniahu probabil că i s-au derulat pe retină imaginile ultimei sale vizite la Casa Albă, desfăşurate într-o tensiune extremă şi încheiate cu una dintre cele mai mari umilinţe diplomatice din istoria relaţiei celor două state. Netaniahu aşteptându-l stingher pe Obama să coboare de la cină – iată o imagine ce ar fi meritat imortalizarea în martie 2010, atunci când delegaţia israeliană nici măcar n-a fost cazată la Blair House, locul tradiţional unde americanii îşi primesc oaspeţii.
Decorul Hotelul Mayflower, gazda de atunci a oficialilor evrei, nu l-a determinat însă pe Netaniahu să-şi modifice fundamental politica privind "colonizarea" Ierusalimului de Est, împingând la extrem aşteptările Occidentului cu privire la negocierea unei păci între palestinieni şi evrei. Dacă americanii au vrut să dea o lecţie Israelului în martie, atunci au eşuat.
Un joc de-a şoarecele şi pisica
În cele trei luni aşezate peste vizita amară din martie, administraţia Obama a realizat că atingerea unui compromis în Orientul Mijlociu depinde fundamental de echilibrarea relaţiilor diplomatice pe linia Israel-SUA şi reluarea negocierilor amiabile. În mod cert, liderul american e mai interesat de găsirea şi implementarea unei soluţii în Orientul Mijlociu, ca parte a obiectivelor fundamentale aflate pe agenda preşedinţiei sale.
Israelul trăieşte "periculos" din 1967, iar ultimele sale mişcări în teritoriile palestiniene indică suficient de clar faptul că timpul lucrează mai degrabă în favoarea intereselor statului evreu. Cu alte cuvinte, Ierusalimul nu se grăbeşte, iar faptul că a înghiţit aproape fără replică umilinţele diplomatice recente venite din partea americanilor arată că au anticipat cu destulă precizie mutările Casei Albe, menite să-i pună sub presiune.
De la începutul mandatului său, Barack Obama a nuanţat tonul Washingtonului faţă de musulmani, pledând constant pentru cauza palestiniană. Între timp, evreii au amorsat atent bomba "coloniilor", lansând proiectul unei masive populări cu israelieni a Ierusalimului de Est (de facto, parte a teritoriilor palestiniene, deşi Israelul deţine jurisdicţie asupra părţii în cauză a oraşului). Apoi, au aşteptat.
Politica “orice mijloace" împotriva ameninţării iraniene
Barack Obama nu a renunţat la planul său de a vedea asamblat un stat palestinian în regiune, dar a înţeles că nu va convinge niciodată Israelul să negocieze dacă va continua seria gesturilor nediplomatice faţă de oficialii evrei.
Pe de altă parte, recent, un alt pericol a început să pândească tabăra democrată a preşedintelui american: republicanii pedalează pe discursul pro-israelian, revendicând tot mai mult din felia electoratului cu origini sau simpatii evreieşti din SUA. Un electorat care votează, în mod tradiţional, cu democraţii.
Iar retorica "ameninţării iraniene" izolează şi mai mult Casa Albă, în condiţiile în care, exact în ziua în care Obama discuta cu Netaniahu la Washington, doi senatori republicani declarau la Ierusalim că "orice mijloace, economice şi diplomatice dacă e posibil, militare dacă trebuie" pot fi folosite împotriva Iranului.
"A win-win situation"
Concluzia? Deşi SUA par să deţină primatul în relaţia cu Israelul, pe termen lung administraţia statului evreu şi-a aşezat mai bine piesele pe tabla de şah a geopoliticii mondiale.
Ştiind că Obama nu va renunţa la planul său de a sprijini crearea unui stat palestinian, Ierusalimul a forţat lucrurile în direcţia în care, chiar dacă acceptă negocieri directe cu partea arabă, problema temperării avântului musulman va cădea în sarcina administraţiei americane.
Cu alte cuvinte, locatarii de astăzi ai Casei Albe vor trebui să le explice arabilor de ce Israelul va rămâne în graniţele fixate după Războiul de Şase Zile din 1967, şi nu în interiorul celebrei "Linii Verzi" din 1949.
În cazul în care negocierile directe vor eşua, Israelul îşi va putea continua nestingherit "colonizările", fără ca imaginea sa internaţională să sufere. Pierderile de încredere şi popularitate vor fi în altă parte. Americanii numesc asta "a win-win situation".
- Pe 15 mai 1948, la o zi după declararea independenţei Israelului, armatele celor patru ţări arabe vecine – Egipt, Siria, Irak şi Liban – au atacat noul stat evreu.
Războiul s-a încheiat în martie 1949 cu un armistiţiu care impunea, oficial, celebra "Linie Verde" (echivalentă poziţiilor pe care se aflau armatele implicate) ca graniţă între entităţile beligerante. Pacea a durat până în 1967, când Israelul, plecând de la premisa că un asalt asupra sa este iminent, a atacat forţele egiptene, iordaniene şi siriene.
Urmările Războiului de Şase Zile – teritoriile palestiniene Fâşia Gaza, Cisiordania şi Ierusalimul de Est (care găzduieşte principalele obiective religioase ale oraşului) intrate sub control israelian – au modificat fundamental geopolitica Orientului Mijlociu şi continuă să-şi perpetueze efectele în prezent.
VORBE ŞI FAPTE
"În Orientul Mijlociu există sentimentul că prietenul duşmanului meu este tot inamic"
În noiembrie 2009, Israelul accepta să introducă un moratoriu cu privire la construcţia de locuinţe în Cisiordania, destinate colonizării. Deşi, de facto, lucrările au continuat aproape în acelaşi ritm după data menţionată (una dintre condiţiile moratoriului fiind aceea că locuinţele pentru care se demarase construcţia trebuiau terminate), de jure Israelul acceptase stoparea "colonizării" pentru un an de zile.
Occidentul a sperat, în toată această perioadă, că palestinienii şi evreii vor negocia direct detensionarea situaţiei din regiune, dar alterarea profundă a relaţiilor dintre Ierusalim şi Washington a dinamitat scenariul.
Vizita de săptămâna aceasta a premierului Netaniahu la Casa Albă a repus pe traseul normal această speranţă, chiar Barack Obama subliniind că se aşteaptă ca negocierile să înceapă curând, fără medierea americanilor. "Acestea sunt vorbe, nu fapte. Vrem să vedem fapte", a replicat Autoritatea Palestiniană.
Cum a ajuns senator Barack Obama
"Discuţiile directe vor începe foarte curând. Şi vor fi foarte, foarte dure", declara miercuri şi premierul israelian Netaniahu, încercând să sublinieze că palestinienii au evitat până în prezent dialogul – "Şapte luni au trecut de când am îngheţat construirea de aşezări, dar palestinienii nu au venit. Şi e nevoie de curaj din partea lor să se ridice şi să spună <<gata, s-a terminat, destulă vărsare de sânge>>. Noi vom sta la masă cu oricine ne recunoaşte existenţa ca stat fără a milita pentru distrugerea noastră".
Tonul conciliant a fost adoptat şi de Barack Obama, care, referindu-se la faptul că "în Orientul Mijlociu există sentimentul că prietenul duşmanului meu este tot inamic", şi-a motivat astfel simpatia pentru musulmani: "Încerc să reduc antagonismul şi pericolele iscate de ostilizarea lor. Cred că Netaniahu înţelege că avem acum o fereastră de oportunitate".
- Într-un interviu acordat joi seară, Obama a făcut o serie de declaraţii surprinzătoare cu privire la cauzele relaţiei sale încordate cu Israelul, spunând că "poate se datorează, în parte, şi faptului că port numele de Hussein, iar asta crează suspiciune". Preşedintele american şi-a continuat pledoaria: "În mod ironic, apropierea mea de comunitatea evreiască americană m-a propulsat în Senat". Această ultimă frază a locatarului de la Casa Albă a iscat deja controverse pe forumurile israeliene, acolo unde mai mulţi comentatori au acuzat gândirea de tipul "cabala evreiască care conduce lumea" a lui Obama.
AMBIŢII NUCLEARE
Ameninţarea are un nume: Mahmoud Ahmadinejad
Discuţiile de săptămâna aceasta dintre SUA şi Israel n-au evitat chestiunea fierbinte a programului nuclear iranian, un subiect relativ sensibil de pe agendă după ce americanii au semnat recent un document ONU care condamnă voalat statul evreu pentru refuzul de a semna Tratatul de Nonproliferare Nucleară.
Obama a indicat însă în cadrul întâlnirii cu Netaniahu faptul că Washingtonul nu şi-a schimbat politica faţă de programul nuclear al Israelului, argumentând că "necesităţile lor de securitate sunt unice, având în vedere istoria lor şi regiunea în care se află".
Întrebat ulterior dacă există posibilitatea ca Israelul să atace Iranul fără consultarea prealabilă a Casei Albe, preşedintele american a susţinut că "relaţia dintre noi este suficient de puternică pentru a ne coordona în probleme de interes reciproc". Pe de altă parte, discursul atent la nuanţe al lui Obama are un concurent puternic în argumentele pasionale ale taberei republicane. În paralel cu vizita lui Netaniahu la Washington, Ierusalimul a primit o delegaţie americană condusă de senatorii John McCain, Lindsey Graham şi Joseph Lieberman. Dacă primul a subliniat că nu există date în acest moment care să confirme intenţia Israelului de a ataca Iranul, ultimul a fost tranşant, declarând că "vom folosi orice mijloace pentru a-i împiedica să devină putere nucleară – diplomaţie şi sancţiuni economice dacă putem, intervenţie militară dacă trebuie".
- "Obama a înţeles că persoana vinovată pentru stagnarea negocierilor nu e de găsit nici la Ierusalim, nici la Ramallah, ci la Washington. Şi a mai înţeles că discursul său de la Cairo, în care i-a periat pe arabi, combinat cu presiunea brutală exercitată asupra Israelului i-a făcut pe palestinieni să aspire atât de sus, încât atunci când au ajuns în vârf i-a luat ameţeala şi au pierdut contactul cu realitatea. Poate că preşedintele american a ajuns la concluzia că, din moment ce el a provocat sindromul, este responsabilitatea sa, ca suporter al palestinienilor, să-i tempereze acum. Reapropierea lui de Israel este începutul unui astfel de proces. Pentru că Obama, un adversar tenace al "coloniilor", nu a spus nimic despre extinderea moratoriului. Acesta e un semn că se foloseşte de expansiunea israeliană pentru a pune presiune pe palestinieni. Făcând asta, Obama a început să-şi readucă administraţia într-o optică firească, care ia în considerare abisul refuzului musulman de a recunoaşte statul evreu", Haaretz, cotidian israelian