Medicul dă vina pe regimul alimentar din închisoarea unde se află şi spune că a slăbit aproape 14 kg.
Dr. Conrad Murray acuză închisoarea că furnizează apă care miroase urât şi că este hrănit cu "mâncare de pisici". Aceasta este una dintre multiplele încercări ale lui Murray de a fi eliberat, invocând probleme de sănătate.
Totuşi, Steve Whitmore, purtătorul de cuvânt al instituţiei a declarat că "toţi deţinuţii sunt hrăniţi bine, iar îngrijirile medicale sunt garantate prin lege, însă departamentul nostru face mai mult decât ceea ce se cere".
Dr. Conrad Murray ispăşeşte o pedeapsă de patru ani, într-o închisoare din Los Angeles. El a fost condamnat pentru crimă involuntară, în urma morţii cântăreţului Michael Jackson, în iunie 2009.