De săptămâna aceasta compania Blue Air nu mai operează zborurile pe care le avea din Timișoara către Cluj-Napoca și Iași, acestea fiind anulate din cauza ”fricţiunilor create de Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara”, după cum a anunţat compania.
”Din cauza fricţiunilor create de Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, suntem nevoiţi să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timişoara - Iaşi - Cluj cu efect imediat. Este păcat că, după o lungă colaborare, să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din România deranjează din ce în ce mai tare”, a scris operatorul pe pagina sa de Facebook.
Pasagerii afectaţi de această situaţie vor primi ”soluţii personalizate”, mai transmit reprezentanţii Blue AIR.
”Prezenţa altor operatori de tip low-cost pe Aeroportul Timişoara nu are cum să afecteze traficul companiei Blue Air dintr-un motiv foarte simplu: Blue Air este singura companie aeriană care efectuează curse aeriene pe ruta Timişoara – Iaşi – Cluj. Faptul că Wizzair şi Ryanair operează pe diferite aeroporturi din Anglia, Germania, Franţa, Spania, Belgia, Olanda şi Israel nu are cum să afecteze cusele operate de către compania Blue Air. Prin urmare şi afirmaţia potrivit căreia cursele operate de către Blue Air pe Aeroportul Timişoara sunt afectate de «prezenţa tot mai agresivă pe care companiile low-cost străine o au pe piaţa românească» este una eronată”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Aeroportul Timișoara. Conducerea Aeroportului din Timişoara este de părere, totodată, că ”orice discrepanţă apărută în colaborarea dintre cele două societăţi poate fi rezolvată pe cale amiabilă, dacă acest lucru se doreşte”. ”Comunicatul de presă al companiei Blue Air a fost unul surprinzător pentru noi întrucât, chiar dacă au existat anumite neînţelegeri la nivel inter-departamental, nu a existat nicio comunicare directă prealabilă între factorii decizionali direct implicaţi în colaborarea dintre cele două societăţi, şi anume: Directori Comerciali, Directori Economici şi Directori Generali”, se arată înrtr-un comunicat de presă transmis der conducerea Aeroportului timișorean. Oficialii instituției susțin că, desi cei d ela Blue Air nu aformă acest lcuru, cursele interne nu erau rentabile. Totuși, din mai, Blue Air va introduce din mai alte șase zboruri pe săptămână, cu plecare din Timișoara. Este vorba de trei zboruri către Constanța și alte trei către Zakynthos, Antalya și Heraklion.