Dozele de paracetamol indicate copiilor, revizuite. Excesele cresc riscul de astm

Părinţii sunt sfătuiţi să dea doze mai mici de paracetamol copiilor. Până acum, micuţii între 1 şi 6 ani puteau lua până la 10 ml de produse pe bază de paracetamol (gen Calpol), maximum de patru ori pe zi.

Însă, confom unui nou ghid al Agenţiei de Reglementare a Medicamentelor (MHRA) din Marea Britanie se recomandă scăderea dozelor recomandate copiilor sub patru ani. Paracetamolul se recomandă pentru scăderea febrei, pentru tratarea durerilor de dinţi sau după vaccinări. Posibilă legătură cu astmul Experţii MHRA spun însă că vechea recomandare, ca toţi copiii între unul şi şase ani să primească aceeaşi doză, este multe prea largă. "Copiii mici primeau o doză de paracetamol mai mare decât aveau nevoie", motivează experţii decizia. Părinţii mai sunt avertizaţi să nu folosească linguri de bucătărie pentru a măsura dozele de medicamente oferite copiilor. Mai multe cercetări au arătat că folosirea excesivă a medicamentelor care conţin paracetamol la copii creşte riscul ca aceştia să sufere de astm. Dozele revizuite • 2-3 luni - 2,5 ml, a doua doză permisă după 4-6 ore • 3-6 luni - 2,5 ml, până la de patru ori pe zi • 6-24 de luni - 5 ml, până la de patru ori pe zi • 2-4 ani - 7.5 ml, până la de patru ori pe zi • 4-6 ani - 10 ml, până la de patru ori pe zi