Administrarea regulată de aspirină poate reduce semnificativ riscul de cancer pe termen lung, arată un studiu recent al cercetătorilor britanici.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Newcastle (Anglia) au descoperit că medicamentul poate reduce cu până la 60% riscul de apariţie a cancerului la persoanele care au avut cazuri de cancer în familie, informează dailymail.co.uk. Cercetarea a cuprins 861 de pacienţi din 16 ţări, care sufereau de sindromul Lynch, o deficienţă genetică ce creşte riscul de apariţie la o vârstă fragedă a cancerului de colon sau altor tipuri de cancer. Riscul de cancer, invers proporţional cu cantitatea de aspirină administrată Voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri. Cei din primul grup au fost trataţi cu două aspirine pe zi (600 de miligrame de medicament în total) timp de doi ani, iar celorlalţi le-au fost administrate pastile placebo. Rezultate constatate după 5 ani au fost surprinzătoare. Până în 2010, au apărut 19 cazuri noi de cancer de colon în rândul celor trataţi cu aspirină, în timp ce 34 dintre cei din grupul placebo au dezvoltat această afecţiune. S-a constatat deci o reducere cu 44% a riscului de cancer în cazul primului grup. Cercetând starea de sănătate a pacienţilor despre care exista certitudinea că au luat în mod regulat luat pilulele trimise de oamenii de ştiinţă timp de cel puţin doi ani (60% din total), rezultatul a fost şi mai surprinzător. S-au înregistrat doar 10 cazuri de cancer în grupul cu aspirină, spre deosebire de 23 în grupul placebo, deci o reducere cu 63% a riscului a apariţie de a bolii. Experţii spun că cel mai mult vor beneficia de efectele nou-descoperite al asipirinei, personale de vârstă mijlocie care încep să ia acest medicament la 45-50 de ani, în condiţiile în care riscul de apariţie a cancerului creşte odată cu vârsta.