Al doilea deținut care a evadat de la secția din Buziaș a Penitenciarului Timișoara a fost capturat, luni noaptea, după ce oamenii legii au aflat că acesta se ascundea la o stână din Timiș.
Bogdan Gavrilă are 25 de ani şi este din comuna Șeica Mare, sat Ștenea, județul Sibiu. Bărbatul ispășea o condamnare la un an și opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Deși mai avea puțin din pedeapsă, el a evadat împreună cu Zoltan Iulko, condamnat pentru omor,a cum două săptămâni. Cei doi lucrau la Buziaș, fără pază. A doua zi, Iulko a fost capturat în apropierea localității cărășene Vermeș după ce s-au tras mai multe focuri de armă, de avertisment.
Gavrilă a reușit să fugă și nu a fost găsit în ciuda faptului că s-a pus în mișcare un întreg mecanism, fiind căutat inclusiv cu termoviziunea în pădurea unde a fost prins celălalt evadat.
Gavbrilă s-a dus la o stână de lângă Uivar, unde îl cunoștea pe cioban. Acesta habar nu avea că prietenul spu era evadat.
Adus sub escorta celor de la SAS, Gavrilă nu a făcut nicio declarație jurnaliștilor. Acum se va alege cu un nou dosar penal pentru evadare.