Două persoane s-au înecat la Costineşti şi Vama Veche

Un turist de 44 de ani din Noua Zeelandă s-a înecat la Vama Veche, iar trupul altui bărbat, de circa 70 de ani, a fost găsit în staţiunea Costineşti.

Autorităţile au fost sesizate, prin numărul unic de urgenţe 112, că un bărbat s-a înecat în mare, în dreptul terasei Pura Vida de pe plaja din Vama Veche. Echipajul de pe ambulanţa SMURD s-a deplasat la faţa locului şi a încercat în zadar resuscitarea victimei, fiind înregistrat decesul.

"Cu ocazia investigaţiilor efectuate în zonă nu au fost identificate persoane care să dea relaţii despre persoana decedată şi nu au fost găsite bunuri sau înscrisuri care să ducă la identificarea cadavrului. La scurt timp, poliţiştii au identificat persoana ca fiind un bărbat de 44 de ani din Noua Zeelandă. Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Municipiului Mangalia în vederea efectuării necropsiei", conform anchetatorilor.

De asemenea, poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi prin 112 că, pe plaja din zona Golfului Francez, a fost scos din mare cadavrul unui bărbat, relatează Agerpres.

Pe plajă au fost găsite o pereche de pantaloni scurţi de culoare gri, un tricou alb şi o şapcă, precum şi două chei, fără a fi găsite însă acte de identitate. Astfel, identitatea victimei nu a fost încă stabilită, dar poliţiştii fac cercetări în acest sens.

Bărbatul are înălţimea de 1,65 metri şi vârsta estimată la 70-75 de ani.

Trupul necunoscutului a fost transportat la morga spitalului de la Mangalia, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Peste 30 de persoane s-au înecat, în staţiunile litoralului românesc, în acest sezon estival.