Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că, luni, au fost înregistrate alte două decese provocate de gripă. Unul din cazuri a fost confirmat la Arad.
Gripa sezonieră (de tip B) a făcut prima victimă în Arad. O pacientă de 63 de ani din localitatea Pâncota, internată din data de 3 februarie la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, a decedat duminică, în urma complicațiilor. Medicii susțin că pacienta a mers târziu la spital, când deja respira foarte greu, în primă fază tratându-se acasă cu antibiotice. Ea a fost internată la Secția Anestezie Terapie Intensivă, cu probleme respiratorii severe, dar avea și alte afecțiuni mai vechi. Pe fondul complicațiilor apărute, pacienta a intrat în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitată.
Astfel, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), a transmis, luni, că au fost înregistrate alte două decese din cauza gripei. Potrivit specialiștilor, femeia care a murit la Arad nu era vaccinată şi avea şi alte probleme de sănătate.
De asemenea, un bărbat de 48 de ani, din Iaşi, a decedat din cauza virusului gripal de tip A. Nici acesta nu era vaccinat şi avea şi alte afecţiuni.