O mașină s-a răsturnat la Dumbrăvița, lângă Codlea, județul Brașov. Femeia care se afla la volan și tânăra de pe scaunul din dreapta sunt grav rănite.
Accident teribil la intrarea în comuna Dumbrăvița, lângă Codlea, în județul Brașov.
Un autoturism condus de o femeie de 39 de ani în care se afla și o pasageră de 17 ani, posibil fiica șoferiței, s-a răsturnat pe capotă.
Cele două femei au fost rănite grav.
La locul accidentului au fost trimise un echipaj al Ambulanței și unul SMURD, care le-au acordat celor două victime îngrijiri medicale la fața locului, după care le-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Brașov.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu accidentul s-a produs din cauza vitezei, în condițiile în care carosabilul era acoperit cu polei. Mașina a ieșit în decor și s-a răsturnat.