Dosarul Vaccinurilor - o explozie nucleară pentru scena noastră politică

Ion Cristoiu. Sursa foto: EVZ

Un Comunicat de presă emis de DNA în 23 noiembrie 2023 anunță că s-au declanșat procedurile tipice urmăririi penale în cazul a trei foști demnitari ai Guvernului PNL-USR: Florin Cîțu, fost premier, fost președinte al PNL, fost președinte al Senatului, în prezent, senator; Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, lider USR;   Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, lider REPER, pentru infracțiunea de abuz în serviciu comisă în achiziționarea de doze de vaccin în timpul Pandemiei.

De mai bine de un deceniu, un dosar deschis de DNA are două aspecte de esență.

Unul juridic, discutat doar de  avocați, și care trimite la temeinicia acuzațiilor, la dovezile procurorilor și mai ales la cum vor arăta sentințele definitive.

Unul politic, discutat de toată lumea, de la simpli cetățeni pînă la analiști, și care se referă la efectele politice ale acțiunii asumate de DNA. E vorba, desigur, de efectele politice imediate și nu de cele viitoare,  ale sentințelor.

Aceasta deoarece, și, dacă nu mai ales, prin osîrdia unor formațiuni precum USR și REPER, a presiunii presei TeFeListe, și a ONG-urilor fără obiectul muncii,  în România de azi, cel puțin în privința politicienilor, nu funcționează prezumția de nevinovăție.

„O acțiune a procurorilor DNA împotriva unei persoane nu înseamnă mare lucru”

În orice țară din lume, o acțiune a procurorilor împotriva unei persoane nu înseamnă mare lucru din punct de vedere juridic. Un dosar deschis de un procuror nu diferă prea mult de unul deschis de un jurnalist de investigație. Dosarul e deschis de procuror pentru a vedea dacă la capătul cercetării se confirmă sau nu suspiciunile care au dus la începerea iscodirii.

Astfel că o cercetare din partea unui procuror, care nu-i altceva decît o simplă investigație, asemănătoare celei jurnalistice sau celei detectivistice, se poate încheia cu clasarea sau cu trimiterea persoanei în judecată. Nici dacă dosarul a fost trimis în instanță nu înseamnă că persoana e vinovată de infracțiunea de care e acuzată. Abia după sentința definitivă, dacă aceasta e de condamnare, putem spune că persoana e vinovată sau cum i se spune în Piață, Penală.

„Politicianul poate demisiona și dacă nu-i cere nimeni”

Liderii USR și  ai REPER, dar și unii lideri PNL-iști și mai nou unii lideri PSD au susținut și susțin că în cazul politicienilor , cu deosebire,  a politicienilor cu funcții în stat, prezumția de nevinovăție nu funcționează în clipa cînd se deschide dosarul.

S-a spus că un politician trebuie să fie deasupra oricărei bănuieli (mai ceva decît nevasta Cesarului, zicem noi și nu ei, pentru că ei habar n-au de zicala cu nevasta Cesarului) și, prin urmare, imediat ce DNA anunță deschiderea unui dosar politicianul trebuie să demisioneze din funcție.

Evident, politicianul poate demisiona și dacă nu-i cere nimeni. E o chestiune de morală. În România ultimilor ani, însă partidele și-au făcut deja o regulă din a-i cere politicianului demisia, ba chiar și din a-l da afară din funcție dacă asta depinde de partid.

Citește mai departe pe Canal33.ro