"Dosarul Transferurilor". Cristi Borcea "a vrăjit" studente la tribunal

Acţionarul de la Dinamo s-a dat în stambă la a 30-a înfăţişare din "Dosarul Transferurilor": a râs de un procuror şi şi-a verificat talentul de cuceritor.

Serialul fără sfârşit "Dosarul Transferurilor" şi-a consumat ieri, la Tribunalul Bucureşti, cel de-al 30-lea episod. Oameni importanţi din fotbalul românesc s-au trezit cu noaptea în cap pentru a fi prezenţi în sala de judecată.

Dinamovistul Cristi Borcea a fost responsabil cu buna dispoziţie în timpul şedinţei care a durat aproximativ două ore. "Unde este inculpatul George Copos? Să fie adus cu poliţia!", a strigat Borcea, în momentul în care a văzut că patronul Rapidului nu se prezentase la proces.

Chivu, citat încă o dată ca martor

Lista martorilor audiaţi în acest caz a fost deschisă de Marian Albu, fostul director economic al clubului Dinamo. Folosind un limbaj tehnic, care i-a adormit pe cei prezenţi, Albu a explicat instanţei modalitatea în care se realizază transferurile jucătorilor.

Pe tot parcursul declaraţiei date de Albu, Borcea a stat ca pe jar şi a încercat să intervină în discuţie. Conducătorul echipei Dinamo a fost avertizat de procurorul de caz şi de judecător să se abţină. Chiar şi Gigi Neţoiu, prezent în sală, i-a făcut semn să nu mai vorbească.

Enervat că procurorul cerea explicaţii suplimentare, Borcea i s-a văitat lui Gică Popescu: "Ăsta nu pricepe nimic!". Deşi transferul lui Adrian Mutu de la Dinamo la Inter Milano nu făcea obiectul discuţiei, acţionarul "câinilor" a ţinut să precizeze că, la acea vreme, de detaliile acelei mutări s-au mai ocupat Gigi Neţoiu şi Vladimir Cohn, foşti acţionari la gruparea din Ştefan cel Mare. Pentru că nu putea să ia cuvântul, Borcea i-a transmis mesajul lui Victor Becali, iar acesta s-a dus la avocatul Doru Viorel Ursu pentru a discuta problema.

Mulţumit de reuşita sa, dinamovistul şi-a îndreptat atenţia către câteva studente la Facultatea de Drept care asistau la şedinţă şi a început să se umfle-n pene în faţa lor.

Ieri au mai fost audiaţi Florin Prunea şi Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Dinamo. La finalul şedinţei, Borcea a fost foarte interesat să afle data următoarei înfăţişări. Când i s-a spus că e pe 11 mai, acesta şi-a pierdut zâmbetul şi s-a văitat că tocmai atunci avea programată o nouă plecare la Miami. Cristi Chivu nu s-a prezentat ieri la tribunal, dar a fost citat şi la următorul termen.

30 de înfăţişări au avut loc până acum "Dosarul Transferurilor". Următorul termen a fost stabilit pentru 11 mai

"Consiliul Director de la Dinamo şi-a dat acordul ca Borcea să folosească firme de intermediere pentru realizarea transferurilor.", NICOLAE BADEA, preşedintele echipei Dinamo

MOMENT COMIC

"Banii puteau să vină şi de la Bin Laden"

Un alt martor audiat ieri a fost Ion Sburlea, fost fotbalist al echipei FC Naţional. El a fost chestionat despre o sumă de bani pe care a primit-o de la Costel Gâlcă, naşul său, pentru ridicarea unor imobile. Toată investiţia se ridica la un milion de euro.

Judecătoarea l-a întrebat pe Sburlea de ce banii au venit din Insulele Virgine, iar acesta a răspuns în doi peri: "Ce mă interesa pe mine? Banii puteau să vină şi de la Bin Laden. Ca să fiu cinstit, eu aveam «foame» de bani". Explicaţia fostului fundaş central a stârnit hohote în sală.