Update: Gelu Voian Voiculescu a ajuns la Parchetul General și urmează ca procurorii să-i aducă la cunoștință acuzațiile care i se aduc în Dosarul Mineriadei. Un dosar în care sunt implicați fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman și Miron Cozma. Lista inculpaților este completată de amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, generalul în rezervă Mugurel Cristian Florescu, Cazimir Ionescu și Adrian Sârbu.
Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, primul director al SRI, au fost citați joi dimineața la Parchetul General, pentru a fi înștiințați că au fost puși din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Se reia Dosarul Mineriadei
Potrivit unor surse din anchetă, în vârstă de 94 de ani, Ion Iliescu va fi audiat de procurori vineri, 26 aprilie, la domiciliu. La Parchetul General vor ajunge amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, generalul în rezervă Mugurel Cristian Florescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu și Miron Cozma, de asemenea inculpați în Dosarul Mineriadei.
Reamintim că pe 16 pe aprilie șeful statului Klaus Iohannis a dat aviz favorabil pentru punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu. Procurorii au dificila sarcină de a reface șirul evenimentelor tragice din iunie 1990 pe baza probelor strânse de anchetatori, anulate anterior în istanță.
Inițial, Petre Roman, Virgil Măgureanu și Ion Iliescu au fost trimiși în judecată în Dosarul Mineriadei pentru infracțiuni contra umanității. În 2020, Înalta Curte a decis retrimiterea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.
Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu
Magistrații au decis atunci anularea probatoriului formulat de procurori pe fondul nelegalității rechizitoriului în baza căruia Ion Iliescu alături de Voican Voiculesscu și Petre Roman au fost trmiși în judecată. Tot în Dosarul Mineriadei au fost puși sub acuzare Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.
Procurorii militari vor demonstra că în zilele de 11-12 iunie 1990 instituțiile statului au hotărât să reprime violent manifestația „Golaniada”. Mii de tineri s-au adunat atunci în Piața Universității pentru a cere adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara.
Infracțiuni în Dosarul Mineriadei
Instituțiile care ar fi luat parte la reprimarea violentă a manifestației ar fi ministerului de Interne, MApN, SRI. La care se adaugă 10.000 de muncitori și mineri din mai multe zone ale țării. Parchetul Militar a stabilit că atacul din Piața Universtității a început în 13 iunie 1990. Acuzațiile formulate de procurorii militari în Dosarul Mineriadei vizează următoarele infracțiuni:
- moartea prin împuşcare a patru persoane;
- vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane;
- privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.
Același Parchet Militar a mai precizat că în urma acțiunilor din 13 iunie peste 200 de manifestanți au fost ridicați și transportați ulterior la o unitate militară a MAI din Măgurele. În Dosarul Mineriada Ion Iliescu este acuzat că ar fi dat ordinul pentru evacuarea protestatarilor din Piața Universității.