Dosarul Belina a ajuns la termenul final de judecată. Ce pedepse cer procurorii DNA

Condamnare. Sursa foto: Arhiva EVZ

Celebrul Dosar Belina, care vizează transferul insulei cu același nume de la Apele Române în patrimoniul Consiliului Județean Teleorman, a ajuns la final.

Procurorii și acuzații au fost citați marți, 25 ianuarie, în fața judecătorilor pentru a-și prezenta pledoariile finale, în acest dosar de mare corupție. Dosarul se judecă la Tribunalul București și a ajuns la final. La termenul de astăzi, procurorii au cerut pedepse medii pentru toți inculpații.

Capul de afiș, în această anchetă este fostul vicepremier Sevil Shhaideh. Aceasta a fost trimisă în judecată pentru că a inițiat actul normativ prin care insula Belina și brațul Pavel, de pe Dunăre, au fost transferate de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Acuzații din Dosarul Belina

Conform procurorilor, Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Alături de ea, în același dosar mai sunt judecați Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Județean Teleorman, Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria și Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.

Sursa foto: EVZ

Proprietata a fost preluată de firma Tel Drum

Conform actului de acuzare, în anul 2013, prin acţiunea concertată a mai multor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean.

După doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate, tot ilegal, firmei Tel Drum. Despre această firmă se știe că era controlată de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea. De altfel, de-a lungul vremii au apărut mai multe informații despre legăturile dintre patronii Tel Drum și membri ai familiei Dragnea.

Pentru ca transferul de proprietate, de la stat, către Tel Drum să se realizeze a fost adoptată Hotărârea de Guvern 943/2013. A fost un act cu caracter individual, dat cu dedicație, care a încălcat mai multe dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei. Acestea nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean printr-o simplă hotărâre de guvern. În acest sens era nevoie de o lege adoptată în Parlament.

sursa foto. EVZ

Insula Belina, loc de relaxare pentru Liviu Dragnea

De altfel, în perioada în care insula Belina s-a aflat în chirie la Tel Drum, aici au fost organizate mai multe partide de vânătoare și de pescuit. La acestea au participat atât Liviu Dragnea, cât și apropiați ai săi din PSD. Sunt celebre fotografiile în care fostul șef al PSD apare, într-o barcă, pe Dunăre, alături de Sorin Grindeanu sau de Marcel Ciolacu.

Pe insula Belina a fost construit un spaţiu de cazare cu peste 10 camere, un heliport improvizat, unde aterizau elicopterele care îl aduceau pe Liviu Dragnea, dar și pe invitații acestuia, precum și pontoane de pescuit. Pe insulă a fost amenajată şi o mică fermă de păsări.