Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat au întocmit dosare penale pe numele unor localnici care, întorși recent din Italia și Austria, nu au respectat regula izolării la domiciliu pentru 14 zile.
Deși se știa că Italia este zonă roșie și Austria, zonă galbenă, șapte persoane, întoarse de acolo, sunt cercetate pentru că nu au respectat izolarea la domiciliu.
Trei din cele șapte persoane nu fuseseră însă informate de către autoritățile competente că trebuie să stea în casă.
Singurul care le-ar fi făcut această recomandare este medicul lor de familie. Anchetatorii i-au luat astfel în atenție și pe reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj.
Procurorii au deschis patru dosare penale de cercetare, in rem, pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor transmisibile.