Campionul mondial IBF şi-a apărat pentru a noua oară cu succes titlul. El a fost lăudat de cel mai aprig contestatar.
Lucian Bute şi-a respectat blazonul de campion mondial şi l-a învins pe veteranul Glen Johnson ieri dimineaţă la "Pepsi Coliseum" din Quebec City, într-o partidă în care puglistul român şi-a pus la bătaie pentru a noua oară titlul IBF al "supermijlociilor".
A fost cea de-a 30-a victorie la profesionişti pentru Lucian. Românul în vârstă de 31 de ani rămâne neînvins la profesionişti. Deşi succesul a venit la capătul celor 12 runde, lucru neobişnuit pentru meciurile în care boxează Bute, el având până acum la activ 24 de KO-uri, partida a fost la discreţia campionului nostru. A fost o luptă unilaterală, cu Lucian Bute controlând de la un capăt la celălalt meciul din care a ieşit foarte puţin şifonat.
"Am ştiut că acasă românii s-au trezit să mă vadă"
Doi dintre cei trei judecători l-au declarat învingător în toate cele 12 reprize pe campionul mondial, iar al treilea l-a văzut mai bun pe jamaican într-o singură repriză. La finalul partidei, deşi l-a lovit destul de rar pe Bute, jamaicanul Glen Johnson a avut tupeul să afirme că "mă consider învingător" .
"Am muncit foarte mult pentru acest meci. Îmi cunoşteam foarte bine adversarul. M-am mişcat tot timpul, iar Johnson nu a reuşit să-şi plaseze lovitura de dreapta, favorita sa. Am intrat extrem de încrezător în ring. Am avut un moral extraordinar. A contat mult publicul de aici, din Canada. A contat mult şi faptul că am ştiut că acasă românii s-au trezit să mă vadă", a spus, la final, Lucian Bute.
"E timpul pentru meciuri mari!"
"Bute a boxat pragmatic. Nu a riscat de dragul spectacolului. Johnson, aflat la final de carieră, nu a riscat nici el. Lucian a boxat aşa cum nu a făcut-o până acum. A avut o tactică în premieră. A stat la bătaie, a dat, a încasat. Johnson a fost cel mai dificil adversar de până acum pentru Lucian", a spus Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box şi apropiat al lui Bute.
Campionul român încheie astfel cu bine un an foarte aglomerat. Este prima oară de la cucerirea titlului IBF când Bute s-a bătut de trei ori într-un an.
Lucian şi-a atras critici din partea presei americane, dar Leonard Doroftei, unul dintre contestatarii săi declaraţi, a găsit, în premieră, şi cuvinte de laudă pentru sportivul din Pechea.
"N-am văzut tot meciul, doar câteva reprize şi, mai apoi, un rezumat. Bute a fost mai agresiv decât de obicei. Chiar mi-a plăcut. A arătat alt stil de a boxa. Am văzut la el câteva combinaţii plăcute ochiului. A spus că e pregătit pentru un meci cu învingătorul din «Super Six». Să-l vedem. E timpul pentru meciuri mari", ne-a declarat ieri Doroftei.
2 milioane de dolari
a fost bursa lui Lucian la acest meci. Jumătate reprezintă însă impozitul şi alte cheltuieli
CONTESTAT ÎN AMERICA
"Johnson e la fel ca ceilalţi adversari"
Victoria lui Lucian Bute în faţa lui Glen Johnson nu a reuşit să impresioneze întreaga lume a boxului profesionist. Contestat în ţară, lucru cu care Lucian Bute s-a obişnuit de mult, campionul român e criticat după această nouă victorie de americanii care îl aşteaptă să-şi arate valoarea într-un meci cu învingătorul din "Super Six".
"Ne cerem scuze faţă de Bute, dar Johnson, la cei 42 de ani ai săi, e la fel ca toţi ceilalţi adversari pe care românul i-a avut până acum. Aşteptăm lupta lui Bute cu cineva precum Ward. Bute şi Johnson s-au declarat prieteni înainte de luptă. Îmi pare rău, dar eu nu cumpăr o luptă în care ştiu că cei doi sunt prieteni. Cred că dacă Bute nu era prieten atât de bun cu Johnson, l-ar fi bătut bine in ring", a scris site-ul televiziunii ESPN.
Americanii îi ironizează pe canadieni
"Asta e o ţară îndrăgostită de lupte. Se simte energia de lângă ring la fiecare luptă. De ce nu organizăm luptele de acum în Canada şi să lăsăm în Vegas numai două pe an? După ce am văzut KO-ul lui Cote cu Teron înaintea luptei lui Bute, cred că o să fiu mai atent mai degrabă la acest luptător", au mai scris cei de la ESPN.
Bute a declarat după confruntarea cu Glen Johnson că anul viitor vizează un meci pentru unificarea centurilor la "supermijlocie". Nu e prima oară când Bute afirmă asta, dar acum visul său s-ar putea împlini. Luna viitoare se încheie turneul "Super Six", cel din cauza căruia Lucian Bute nu şi-a putut găsi adversari de calibrul său.
"Finala Super Six va avea loc pe 17 decembrie şi voi fi prezent în sală. Îmi doresc să boxez cu câştigătorul, vor fi trei centuri în joc. Rămâne de văzut dacă câştigătorul va accepta să luptăm. Până la urmă, aş lupta şi cu învinsul", a adăugat Lucian Bute.
- Bute a boxat accidentat din repriza a 4-a
- Americanii îi contestă succesul lui Bute