Patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, a găsit repede un înlocuitor pentru Oleg Protasov, dat afară din cauza rezultatelor dezamăgitoare. Dorinel Munteanu, fost campion al României cu Oţelul Galaţi, va semna un contract cu giurgiuvenii până la vară.
Într-o intervenţie telefonică la Digisport, tehnicianul român în vârstă de 46 de ani a recunoscut înţelegerea cu Astra: ,,Da, este adevărat, m-am înţeles verbal cu domnul Niculae pentru un contract. Voi semna întâi pe trei luni şi în funcţie de rezultate vom vedea dacă prelungim la vară. Chiar acum sunt în maşină, mă îndrept spre Giurgiu". Fostul internaţional a mai antrenat în Liga I pe CFR Cluj, FC Argeş, Steaua, Oţelul şi Dinamo. A mai pregătit în străinătate formaţiile ruseşţi Mordovia Saransk şi Kuban Krasnodar, precum şi pe azerii de la Qabala.