Dorin Florea, vicepreședinte PDL: Și UDMR ar trebui să își revoce unii miniștri

Vicepreşedintele PDL Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş, a declarat presei, marţi, că regretă revocarea din fruntea MAE a colegului său, Teodor Baconschi, spunând că acesta nu a greşit mai mult decât Laszlo Borbely (Mediu) sau Ladislau Ritli (Sănătate).

"Îmi pare rău, era un om cumsecade (...) În momentul în care greşeşti, trebuie să îţi asumi acest lucru. E supărător, pentru că nu cred că aparţine categoriei ministrului care a greşit foarte mult", a declarat Florea în legătură cu Baconschi. Conform Agerpres, vicepreședintele PDL crede că, dacă e pe-așa, sunt alți miniștri în Guvern care au făcut greșeli mai mari decât Baconschi. "Mie mi se pare că dl. Borbely a greşit de zece ori mai mult când a băgat o taxă fără să consulte populaţia, spunând că o retrage apoi", a spus Florea, cu referire la taxa auto. "De ce nu a dialogat cu populaţia un an de zile sau o jumătate de an, după care legea să fie ceva firesc? La fel ca ministrul Sănătăţii, mi se par greşeli mult mai grave. Ministrul Sănătăţii în loc să iasă să explice legea sănătăţii şi să discute poziţia antagonică cu doctorul Arafat şi s-o armonizeze, trebuia să o facă el, nu trebuia să o facă nici preşedintele şi nici eu, la Târgu Mureş. Deci iată greşeli mult mai mari, dar din păcate asta e coaliţia, trebuie să reziste şi acolo iată că se fac alte interpretări", a afirmat Florea.

Vicepreşedintele PDL nu crede că Teodor Baconschi a fost sacrificat şi a spus că nu cunoaşte exact declaraţiile acestuia care au dus la revocarea de la conducerea MAE, dar că un ministru de Externe trebuie să aibă o anumită rigoare în discursul public.

În privinţa partenerilor de guvernare, Dorin Florea consideră că şi UDMR ar trebui să îşi revoce unii miniştri, exemplul cel mai la îndemână dat de acesta fiind Laszlo Borbely, pe care l-a criticat că blochează un proiect european pentru Târgu Mureş prin faptul că refuză scoaterea din circuitul forestier a unei suprafeţe de pădure. Și senatorul PDL Radu Berceanu a apreciat, la RFI, că Baconschi ar fi trebuit sancționat mai degrabă pe linie de partid decât demis de la minister. CITIŢI ŞI:

  • Teodor Baconschi: "Traian Băsescu nu ştia că hârtia era pe traseu"
  • Diaconescu, susţinut pentru Externe
  • Teodor Baconschi, revocat prin telefon. Pedeliştii au aflat odată cu telespectatorii