Dorian Popa, reacție după rezultatul pozitiv de la INML: „Nu m-am așteptat să fiu oprit de poliție”
- Alexandru Sălăvăstru
- 7 noiembrie 2023, 12:11
În urmă cu mai bine de două săptămâni, Dorian Popa era prins de polițiști conducând sub influența substanței cannabis. Acum, vedeta din mediul online a venit cu primele explicații.
Dorian Popa a fost depistat cu cannabis în sânge, iar inițial a pus că a inhalat accidental fumul. Cu câteva zile înainte de aflarea rezultatelor, celebrul influencer și-a rugat fanii să fie înțelegători.
Dorian Popa a spus inițial polițiștilor că inhalase accidentul fumul
Dorian Popa a oferit prima explicaţie publică după ce a fost confirmat cu cannabis. Analiza toxicologică făcută de Institutul Naţional de Medicină Legală a confirmat faptul că acesta avea cannabis în sânge.
Acesta spune că nu ar fi consumat nicio substanţă în ziua când a fost oprit. Cu toate acestea, recunoaște că a consumat cannabis cu câteva zile înainte. În ultimele zile de accident ar fi avut șofer, tocmai din acest motiv.
În seara când a fost oprit, acesta ar fi plecat de acasă, direct din duş, pentru a merge la un magazin non-stop. El justifică astfel modul în care era îmbrăcat atunci când a fost oprit.
Nu s-a aşteptat ca un echipaj al poliţiei să-l oprească pe o distanţă atât de scurtă
Dorian Popa rgretă decizia pe care a luat-o şi nu îndeamnă pe nimeni să îi urmeze exemplul:
„Vreau să îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc, care își încep dimineața cu vloggurile mele. Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care o am. Îmi pare nespus de rău.
Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Din secunda când am fost oprit, am înţeles pe deplin ce gafă uriaşă am făcut", a adăugat Dorian Popa.
Artistul regretă faptele petrecute
Dorian Popa a susţinut că aceasta a fost cea mai mare greşeală a vieţii lui:
„Procesul meu idiot de gândire a fost că aveam o plecare din țară pentru filmări programată de mult la care nu voiam să mă duc și știți foarte bine că îl am ca șofer pe Edi, Edi care m-a condus la toate concertele din țară și când am avut problema cu genunchiul și tot așa (…) O greșeală flagrantă pe care mi-o asum. Deși eram lucid, încadrarea în lege era aceeași”, a adăugat Dorian Popa, în acelaşi clip de pe YouTube.