In premiera, supermodelul Diana Dondoe are planuri serioase de maritis.
Dupa un an plin de realizari profesionale, Diana Dondoe, unul dintre cele mai bine cotate modele din lume, a petrecut de Sarbatori o vacanta de vis in Insulele Cayman.
Frumoasa romanca de 24 de ani nu a fost singura, ci impreuna cu iubitul ei si familia acestuia. Discreta, ca de obicei, in privinta vietii personale, Diana nu a dezvaluit prea multe despre englezul care i-a cucerit inima, insa a marturisit ca este pentru prima data cand are planuri serioase sa-si oficializeze relatia.
"Am petrecut Craciunul si Revelionul in Insulele Cayman, cu familia prietenului meu. Au fost niste Sarbatori "fierbinti", la o temperatura de 30 de grade", spune Diana, care chiar inainte de Revelion a trait o experienta inedita: o plimbare cu un submarin.
Desi a preferat sa petreaca Sarbatorile de iarna departe de tara, top-modelul spune ca va reveni in Romania anul acesta pentru a face Pastele alaturi de familia sa. Un motiv in plus este faptul ca iubitul Dianei este foarte atras de tara noastra.
"Asta-vara am fost cu el in Romania, in Bucuresti si la parintii mei, la Craiova. A fost foarte incantat de tot ceea ce a vazut. Chiar mi-a spus ca i-ar placea sa traiasca aici", dezvaluie Diana.
"Lumea modei nu se schimba!"
Anul 2007 se anunta la fel de "plin" ca acela care tocmai s-a incheiat, cand nume mari ale modei s-au "batut" pentru a o avea ca imagine pe romanca.
Astfel, printre cele mai importante campanii facute de Diana Dondoe se numara cele pentru Godiva, Trussardi, Jones New York si La Perla (lenjerie si pret-a-porter), cu un contract exclusiv pe doi ani. Singurul top-model roman care a pozat pentru celebrul calendar Pirelli a aparut din nou in paginile prestigioasei reviste "Vogue", editia japoneza si cea franceza.
Recent impusele reglementari de la Saptamana Modei de la Madrid, unde a fost interzisa aparitia pe podium a modelelor foarte slabe, nu au afectat-o pe Dondoe.
"Standardele in moda nu s-au schimbat si nu se vor schimba", spune ea. "E adevarat, au murit manechine din cauza anorexiei si nimeni nu contesta faptul ca este o problema grava, dar de ce nu se vorbeste si despre celelalte victime ale acestei boli, care nu au nicio legatura cu lumea modei", adauga Diana.
"Lucrurile sunt insa mai complicate. Saptamana Modei de la Madrid este sponsorizata de guvern, spre deosebire de celelalte prezentari de la Paris, Milano si New York, unde creatorilor nu li se poate impune nimic.
Eu nu fac prezentari in Spania pentru ca intra in conflict cu cele din Italia. N-am avut niciodata o problema de greutate, ba chiar mi-am descoperit o pasiune devastatoare pentru inghetata de ceai verde", spune modelul.
Diana studiaza Jurnalismul
Foarte solicitata in strainatate, Diana, care, intre timp urmeaza la Paris cursurile unei Facultati de Jurnalism, are in plan pentru anul acesta si un proiect important in Romania, desi, paradoxal, propunerile din tara natala nu sunt atat de numeroase.
"Mi-ar placea sa fiu implicata mai mult, dar, sincer, propunerile nu sunt foarte numeroase. Vin foarte rar aici pentru ca am foarte mult de munca si nu-mi permit sa plec saptamani intregi, insa de cate ori pot fug acasa. Sunt totusi implicata intr-un proiect, despre care nu pot sa vorbesc acum, si am mai primit o invitatie la Pantene Beauty Awards", mai spune Diana.