Domnule ministru de Interne, drogații nu cad lați doar la festivaluri, ci și sub ferestrele Poliției! Vă arăt poze!

Sursa: Arhiva EVZ

L-am ascultat cu atenție pe ministrul Lucian Bode la fiecare intervenție avută pe subiectul drogurilor – trafic și consum. Părea îngrijorat când vorbea despre flagel. Am să-i prezint fapte, ca să văd dacă doar mi se părea că părea îngrijorat.

Și după dezastrul de la Festivalul Saga, și de Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ministrul Bode, polițiști, reprezentanți ANA (Agenția Națională Antidrog) și mulți, mulți politicieni prezenți prin studiourile tv ne vorbeau despre lupta împotriva drogurilor, despre pericolul lor, despre ce trebuie să facă școala, părinții, medicii. Am aflat că vârsta medie la care poate debuta consumul de droguri, în special canabis și combinații de droguri sintetice, a scăzut în prezent la 13 ani. Ni s-a promis că jandarmii și polițiștii antidrog vor acționa mai profesionist și în număr mai mare la festivaluri și concerte, ca să nu mai moară vreun tânăr consumator și nici traficanții să nu-și mai croiască drum printre tinerii veniți la distracție.

Până acum, în forță și la vedere a intrat Brigada Rutieră. În toată țara, polițiștii au făcut și fac razii ca să depisteze șoferii care au consumat droguri sau alcool. E singurul lucru care funcționează.

Am publicat ieri pe Infoactual.ro o știre cu o șoferiță drogată care transporta 8 migranți. Era călăuză din județul Timiș. S-a răsturnat cu mașina, a lăsat pe șosea 8 răniți și a fugit. Era în jur de ora 19.30. Polițiștii au prins-o la miezul nopții și atunci i-au făcut și testul antidrog. Era încă „dusă” în lumea ei albă. Va răspunde pentru accident și consum, dar credeți că vreun polițist de la antidrog va depsita de la ce traficant își procura tânăra aia drogul?

Și mă întorc la discursul ministrului de Interne de ziua aceea internațională împotriva consumului și traficului de droguri. Doar patru zile au trecut de atunci.

Pe 26 iunie a ieșit ministrul Bode să le spună ceva subordonaților, de la general la agent, și să ceară ajutor de la societatea civilă pentru combaterea flagelului.  „Am solicitat tuturor structurilor din cadrul ministerului mai multă implicare şi eficienţă atât în activităţile de combatere, cât şi în cele de prevenire”.

Apoi, cu un ton mai dur, mai apropiat de un angajament, a spus că „faţă de întreg lanţul care întreţine acest flagel, dar şi faţă de acei reprezentanţi ai instituţiilor statutului care se dovedesc complici, nu trebuie să existe niciun fel de toleranţă".

Corect, dar…

Domnule ministru de Interne, ia uitați-vă ce-i obligă polițiștii dv. pe niște bucureșteni să tolereze! După ce veți citi și veți vedea imaginile, sunteți dator să explicați locatarilor unor blocuri de lângă sediul Poliției – celebrul arest „Beciul Domnesc” - de ce ofițerii de aici îi tolerează pe drogați și nu-i cheamă pe colegii de la Antidrog și Jandarmerie să-i umfle pe deleri și pe drogați.

Oamenii care locuiesc aici, în zona zero a Capitalei – vecini cu Arestul Central, cu sediile Parchetului General și al SRI, cu Centrul Militar Zonal, sunt terorizați de luni și luni de zile de tinerii drogați care se așează pe treptele scărilor de bloc sau chiar pe pământ și își injectează drogul. Îi văd și copiii, îi vede toată lumea, doar oamenii în uniformă, nu.

Straduțele din spatele blocurilor: Sfântul Ilie, Strada George Georgescu, Strada Silvestri Constantin, Bulevardul Regina Maria - sunt împânzite de consumatori de droguri. Așa cum se vede și din fotografiile pe care le public aici, aceștia își injectează drogul în mâini sau picioare. Apoi devin agresivi, intră în sevraj și cad la pământ, sângerând, spun locatarii care asistă des la astfel de secvențe. Și nu mi-o spun doar mie, domnule ministru, ci aceste lucruri fie le-au reclamat în zecile de apeluri date la 112 sau în multele plângeri depuse de administratorii de bloc la Secția 14 Poliție. Nenumăratele sesizări către autorități nu-au avut niciun rezultat. Nici măcar nu s-a ajuns la sporirea patrulării permanente ale echipajelor de poliție, jandarmeri, iar numărul acestor oameni, consumatori și traficanți, crește alarmant.

Oamenilor le este teamă să își lase copiii afară la joacă, le e frică să ajungă acasă în orice parte a zilei sau în parcările blocurilor, fiindcă și printre mașini au găsit drogați căzuți sau în spasme.

Acești bucureșteni, năpăstuiți să nu-i apere nimeni, nu  numai că i-au rugat pe polițiști să vină în zona indicată, unde dealerii văd drogurile consumatorilor, dar le-au indicat că pot avea imagini de pe camerele de luat vederi care funcționează non-stop.

În weekend s-a apelat din nou la 112, fiindcă scandalul era prea mare. A venit un echipaj de jandarmi și cam atât. Luni, tinerii se injectau sau fumau la locul lor, ca de obicei.

Domnule ministru, toată lumea și mai ales autoritățile din zonă, inclusiv cei de la Colegiul Național Mihai Eminescu, știu de traficul de droguri din acest perimetru. Profesorii și părinții liceului nu sunt deloc în largul lor de ani de zile. De ce nu se stopează fenomenul? Cui folosește, ca să știm cine-l tolerează?

Dumneavoastră, domnule Bode, ne spuneți că "instituţiile fac eforturi considerabile în acest sens”. Care sunt eforturile? Că n-am auzit de vreo rețea de traficanți de droguri destructurată, de vreun camion cu herionă sau vreun transport pe vapor capturat, de ani de zile.

Pe contul de Facebook al Ministerului de Interne a apărut o postare în care se anunță că agenții de la Poliție au strigat din nou ”catalogul substanțelor interzise”. Cui folosește asta? Poate consumatorilor, să fie la curent cu noutățile din piață! Suntem anunțați că se fac tot felul de proiecte cu polițiști de prevenție și părinți, că se iau urme de pe băncile din școală ca să fie depistați elevii care au pus mâna pe droguri. Or fi bune și proiectele astea, dar flagelul de care vorbeați e ca un balaur: dacă nu-i tăiem măcar câte un cap, din când în când, pleznește cu coada și ne omoară dintr-odată zeci de tineri sau îi bagă în spital.