Huşenii şi bârlădenii se luptă pentru statutul de concitadini ai lui Cuza. Cu fiecare an, dovezile se diversifică, se tipăresc cărţi şi se pun panouri „branduite”.
Pentru că tradiţia o cere, câteva grupuri de români se vor strânge azi prin pieţele centrale ale oraşelor, se vor prinde în horă şi vor încerca să ţină ritmul. Asistenţa se va subţia când vor începe cuvântările. Desigur, şi mai puţini vor participa la evenimentele culturale programate după aceea.
În centrul Bârladului, fix lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, se va desfăşura un ceremonial militar, religios şi istoric. După aceea, pe scările primăriei, actorii Teatrului „Victor Ion Popa” vor întrupa personaje centrale ale Unirii.
Doamna Oltea Răşcanu-Gramaticu, preşedinta filialei bârlădene a Societăţii de Ştiinţe Istorice, are în faţă o zi plină: va trebui să se împartă între invitaţia Consiliului Judeţean Vrancea şi cea a Brigăzii 8 Artilerie Mixtă „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani. Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huşi va organiza un simpozion, vor fi lansări de carte şi spectacole.
Şi Galaţiul a fost o variantă
Până la sfârşitul zilei însă, nimeni nu va fi lămurit o dată pentru totdeauna un element esenţial din biografia marelui domnitor: locul naşterii rămâne subiect de dispută între huşeni şi bârlădeni. Şi Galaţiul a fost o variantă, dar oraşul de la Dunăre a ieşit din cursă acum câteva decenii.
Lupta s-a ascuţit între competitorii rămaşi: fiecare a strâns probe, a tipărit cărţi, apoi şi-a căutat aliaţi între istoricii cu nume. S-au ţinut chiar discursuri în parlament pe această temă. Pe 23 martie 2004, deputatul bârlădean Dumitru Bentu slujea de la tribună cauza oraşului său: „Dorim doar a aduce, încă o dată, în atenţie şi a clarifica în acest sens un adevăr istoric incontestabil”. Orice s-ar zice, miza e mare: o fi Cuza al tuturor, dar nu-i de ici, de colo să fie concitadinul tău.
Nimeni nu se poate lăuda că e stăpân peste istorie. Există totuşi o variantă pe care grosul românilor o iau drept oficială, fie şi ca să nu-şi mai bată capul cu aşa ceva: în ediţia din 1970 a lucrării „Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”, istoricul Constantin C. Giurescu merge pe mâna Bârladului, având în vedere că e localitatea menţionată în diploma de bacalaureat şi în certificatul de deces al domnitorului.
Vorbe chinuitoare
Ambele documente sunt însă desfiinţate de vecini, care scot în faţă o corespondenţă purtată de Nicolae Iorga cu reprezentanţii autorităţilor huşene, în 1940. În scrisori, marele istoric - în calitatea sa de director al Comisiei Monumentelor Istorice -, cerea ca locuinţa în care s-a născut domnitorul să fie ţinută în bună îngrijire. Ar mai fi testamentul întocmit la Florenţa, în care Cuza cere ca în Huşi să fie deschis un azil care să-i poarte numele.
Şi ar mai fi câteva vorbe care nu-i dau pace domnului Constantin Donose, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Ralea” din Huşi: „Un învăţător de la Barboşi (localitate din apropierea Huşului, în care familia Cuza avea un conac - n.r.) a mers la domnul Dinu C. Giurescu - şi el susţinător al Bârladului - şi i-a zis: «Domnule, dacă tatăl domnitorului era ispravnic de Fălciu şi locuia în Huşi şi dacă moşia o avea la Barboşi, copilul nu putea să se nască decât la conac sau în Huşi!». Şi domnul Giurescu i-a zis: «Ai dreptate, aşa este! Dar nu accept să credem că creatorul României moderne s-a născut într-un târg necăjit ca Huşul sau într-un cătun de ţigani. Îi stă bine la Bârlad!».”
Profesorul huşean Costin Clit vorbeşte chiar despre o „dictatură” a Bârladului în această problemă. Acolo există însă interes pentru cultură, primăria sponsorizează cărţi, sunt alte posibilităţi.
TEORIA BÂRLADULUI
Piesele de rezistenţă: diploma de bacalaureat şi actul de deces
Cum urci spre Bârlad, cele mai multe sate au case nenorocite, ca nişte cutii de carton lăsate în ploaie. Sătenii s-au simţit datori să pună câte o troiţă în fiecare intersecţie, de parcă s-ar aştepta ca pe aici să-şi dea întâlnire toţi sfinţii. Nu foarte diferit trebuie să fi arătat locurile astea din trăsura lui Cuza. La intrarea în Bârlad - marcată, mai nou, cu un panou pe care scrie că aici s-a născut domnitorul - peisajul devine vag industrial.
Dacă ar binevoi să meargă spre centru, domnitorul s-ar mira probabil de blocurile scunde, reabilitate termic pe fragmente. Dincolo de apa Bârladului, în cartierul Podeni, ar da de o casă relativ nouă. Potrivit teoriei bârlădene, pe locul ei s-ar fi aflat casa unui unchi de-al lui Cuza; iar mama viitorului domn ar fi fost aici în martie 1820, când dădea să nască. În 1990, autorităţile locale au instalat un mic obelisc în mijlocul curţii. Casa a rămas însă locuită, după retrocedări, răscumpărări şi închirieri: stă aici o doamnă care obişnuieşte să umble în capot şi să-şi întindă rufele chiar lângă obelisc.
O problemă măruntă
Va fi însă muzeu, asta e clar. „Deja suntem în tratative deosebite. Am vrea să facem un muzeu în care să prezentăm un Cuza ale cărui idei de modernizare a României pot servi şi modernizării României de astăzi. Vei apăsa pe buton şi va fi înregistrarea. Camerele sunt mici, vor avea vitrine înguste, cu documente de văzut şi studiat, cu dulapuri de bibliotecă. Să avem şi un copiator, să fie o casă a spiritului Cuza”, aşa arată viziunea doamnei Răşcanu-Gramaticu.
În sala de şedinţe a primăriei, doamna Răşcanu-Gramaticu vorbeşte despre nucleul unionist de la Bârlad şi despre tradiţia culturală remarcabilă de aici. Cuvintele urcă până în tavan şi se întorc pe masă. Când ajunge însă la problema originii lui Cuza, doamna Oltea Răşcanu- Gramaticu începe să fugărească frazele. E evident: Cuza a fost adjudecat pentru totdeauna de Bârlad. Cu atât mai mult cu cât aici se ţin de trei decenii Zilele Alexandru Ioan Cuza, onorate de prezenţa unor istorici de primă mărime. Spune că există huşeni care se agaţă de Cuza cu „fanatism”.
În mare măsură, de vină pentru confuzie e conul de umbră în care intră personalitatea lui Cuza odată cu venirea lui Carol I. Practic, arhiva se află sub sechestru până în 1912 şi intră în circuitul ştiinţific abia din 1928. Până atunci, se lucrează mai mult cu presupuneri, iar cea mai la îndemână este plasarea naşterii la Galaţi, localitate de care e legată mare parte din activitatea de tinereţe a viitorului domn.
„Ne-am organizat şi noi după posibilităţi”
A.D. Xenopol e primul care pomeneşte Bârladul, în 1903. Varianta Huşi este menţionată abia în 1940, într-o monografie dedicată Doamnei Elena Cuza, şi e preluată de Nicolae Iorga în corespondenţa pomenită mai sus. În 1970, Constantin C. Giurescu aduce în discuţie cele două documente - diploma de absolvire emisă la sfârşitul lui 1835, la Sorbona, şi certificatul de deces din mai 1873, întocmit la Heidelberg. Pe cel din urmă, medicul german trecuse iniţial Bucureştiul, însă actul a fost modificat: „Se va citi Bârlad...”.
O copie a documentului este expusă într-o sală a muzeului din localitate, alături de săbii şi pistoale care n-au neapărat legătură cu domnitorul. „Ne-am organizat şi noi după posibilităţi. Am avut piese de la Bacău, care trebuiau returnate. Am completat cu elemente din perioada respectivă”, explică Alina Butnaru, muzeograf.
O altă dovadă favorabilă Bârladului ar fi telegrama trimisă de Doamna Elena Cuza către o delegaţie bârlădeană care participase la înmormântarea soţului său. Ea mulţumeşte pentru „suvenirele oraşului Bârlad, patria neuitată a preaiubitului meu soţ”. Toate acestea îl determină pe primarul municipiului Bârlad, inginer Constantin Constantinescu, să scrie undeva despre şansa bârlădenilor ca din rândurile înaintaşilor să se fi ridicat un simbol al Unirii. Scrie apoi „fiu al Bârladului” cu litere îngroşate, ca lucrurile să fie cât se poate de clare.
TEORIA HUŞEANĂ
Cuza ar fi zis că e bârlădean pentru a scăpa de datoriile către nişte croitori
Până în 1995, istoricii vasluieni trăiau în bună înţelegere. A apărut atunci „Istoria Huşilor”, lucrare coordonată de profesorul Theodor Codreanu. În capitolul final, intelectualitatea huşeană e îndemnată să iasă „din călduţa, dar trista ei mediocritate, devenind conştientă din ce obârşie nobilă se trage”: „Huşul este o comoară extraordinară utilizată foarte prost, în care profitorii şi risipitorii au cuvântul înaintea oamenilor înţelepţi şi cu dragoste de locurile natale. (...) Cum să-ţi explici că Huşul este printre puţinele localităţi din ţară care a dat personalităţi uriaşe, dar care n-are nicio casă memorială? Este un fapt uluitor şi dureros. Exemplul cel mai trist este casa în care s-a născut Al.I. Cuza”. Primul conducător al Principatelor Unite intră cu această ocazie în „inventarul” per sonalităţilor huşene. Ce-i drept, cu o oarecare rezervă.
În 1998, Constantin Donose scoate un volum care are la bază manuscrisul din 1973 al unui fost director al muzeului din Huşi, Gheorghe Melinte. Varianta iniţială se chema „Amintiri. 100 de ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, fiu al neamului românesc”. Versiunea publicată după moartea lui Melinte capătă titlul „Cuza şi Huşii” şi este îmbogăţită cu o serie de documente inedite.
O serie de falsuri
Mai departe, istoricul Costin Clit explică de ce Bârladul e trecut pe diploma de bacalaureat a lui Cuza, alături de o dată de naştere greşită: 12 septembrie 1818 în loc de 20 martie 1820.
„În timpul în care îşi efectua studiile la Paris, Cuza a acumulat o serie de datorii la croitorii din Paris - îi plăcea să se îmbrace bine -, dar şi la jocurile de poker. Pentru a se eschiva de plata acestora, şi-a dat o vârstă falsă şi o origine falsă. În acest context, Consulatul Franţei se adresează autorităţilor de la Iaşi, cărora le cer să depisteze vârsta şi locul în care poate fi găsit Alecu Cuza - aşa e numit în documentul respectiv -, pentru a-şi plăti datoriile”.
În orice caz, având în vedere că data naşterii e falsă, veridicitatea întregului document trebuie pusă la îndoială, consideră Clit. În schimb, Constantin C. Giurescu presupunea că domnitorul şi-ar fi trecut o altă dată de naştere pentru a corespunde vreunei prevederi regulamentare referitoare la vârsta minimă pentru candidaţii la bacalaureat şi că n-ar fi avut motiv să menţioneze altă localitate.
Certificatul de deces - pe care e trecut tot Bârladul - are modificări vizibile. Cât despre piatra funerară de la Ruginoasa, pusă în timpul vieţii Doamnei Elena Cuza şi care face referire tot la Bârlad, aici ar putea fi o altă explicaţie. „Noi avem un respect deosebit pentru Elena Cuza, dar se pare că din punct de vedere intelectual ea a fost mai limitată. (...) Probabil a fost şi asta o cauză a evaluării locului de naştere la Bârlad. Şi mai ales dacă Alexandru Ioan Cuza şi-a dat acest fals, probabil că s-a perpetuat şi în familie”, susţine profesorul Clit. Până una-alta, ar trebui exploatate mai bine documentele din biserici, însemnările de pe cărţi. E mult de muncă, dar surprize mai pot apărea.
„Zicem că astalaltă este”
Chiar şi când nu e în sala de lectură, bibliotecarul Constantin Donose vorbeşte în şoaptă, aşa că între cuvintele lui se strecoară cu uşurinţă ticăitul unui ceas. Găseşte o schiţă a casei familiei domnitorului, care se afla pe strada I.G. Duca, la numărul 58.
„În dormitorul ăsta se zice că s-a născut. Ispravnicul se afla dincoace, cu prietenii, aştepta. Şi în momentul în care s-a anunţat că doamna a născut, a tras în grindă. Şi domnul Tudor Stafie (fost primar al oraşului şi ultimul locatar al casei - n.r.) spunea: «Am crescut cu împuşcătura în grindă». Scrisese cineva în jurul ei: «La naşterea lui A.I.C.». Şi i-am zis: «Dom’le, măcar bucăţica aia de grindă dacă o puteaţi salva atunci, la demolare…»”.
Cum de-a fost totuşi posibilă demolarea unui monument istoric? Dintr-un amestec de nepăsare şi ghinion istoric, a fost rasă cu doar două luni înainte de Revoluţie. „Maria Roman (prim secretar al Comitetului orăşenesc de partid Huşi - n.r.) nu ştia… După ce casa a fost pusă la pământ, în octombrie 1989, casa de vizavi trebuia şi ea demolată. Domnul Murgulescu, care locuia acolo, s-a dus la prima secretară şi i-a zis: «Ce-aţi făcut, tovarăşa secretară, aţi demolat casa lui Cuza! Sunt şi eu în planul de demolare. Ce mai contează că-i pe dreapta, că-i pe stânga… Zicem că astalaltă este. Semnaţi-mi şi dumneavoastră cererea». Trebuia să se ajungă cu această cerere până la Ceauşescu ca să rămână în picioare. Şi tovarăşa secretară a semnat. Şi până la urmă i-a rămas lui casa în picioare”, povesteşte Constantin Donose.
Falsa casă a lui Cuza rezistă şi acum, sufocată de blocuri. Unii huşeni cred şi acum că trec pe lângă un monument istoric. Dacă ar străbate strada care-i poartă acum numele, Cuza ar vedea însă un teren dezgolit care-şi aşteaptă cumpărătorul, iar mai încolo o sală de sport ridicată în vremea lui Adrian Năstase.
Aici e sărăcie mare, nu sunt bani pentru istorie - pentru cultură, în general. Cu fondurile pe care le-a primit, biblioteca din oraş a putut cumpăra acum doi ani numai cinci cărţi. Dar asta e încă bine faţă de ce s-a întâmplat anul trecut, când nu s-a mai achiziţionat nici măcar una. Constantin Donose i s-a plâns primarului de această cumplită situaţie, iar primarul i-a zis că n-are bani nici să facă drumurile, d-apoi de cărţi. Bibliotecarul l-a avertizat doar că asfaltul o să se strice în câţiva ani.
Profesorul Costin Clit s-a chinuit timp de cinci ani până a convins autorităţile să modifice plăcuţa de sub bustul lui Cuza, instalat într-un parc al oraşului: la anul morţii scria 1871 în loc de 1873. Pe el îl durea sufletul să treacă pe acolo. Pe peretele din spatele clasei la care este diriginte, Clit a aşezat un tablou făcut de un băiat talentat din Negreşti: Cuza, într-o ipostază clasică. Oarecum fără legătură: grupul de pe Facebook „Alexandru Ioan Cuza” avea ieri 90 de membri şi era năpădit de mesaje publicitare mărunte.
„La Paris, Cuza a acumulat o serie de datorii la croitori, dar şi la poker. Astfel că şi-a dat o vârstă falsă şi o origine falsă.”, COSTIN CLIT, profesor de istorie din Huşi
EXPLICAŢIE
Cum a ieşit Galaţiul din cursă
Ca şi tatăl său, Alexandru Ioan Cuza îndeplinise diverse funcţii la Galaţi, iar asta a dat apă la moară variantei potrivit căreia s-ar fi născut acolo. Familia sa avea proprietăţi în zonă, inclusiv o casă veche, transformată între timp în muzeu.
„A existat această idee poate şi pentru faptul că, în Galaţi, tatăl său a îndeplinit o serie de funcţii în administraţia locală. Îl întâlnim pârcălab de Galaţi, un fel de prefect de astăzi şi, de asemenea, în sistemul judiciar de aici. (...) Pe la 1890 a apărut la Galaţi cartea lui Moise Pacu, despre judeţul Covurlui. În acea carte, el vine să le arate gălăţenilor că, iată, domnitorul Al.I. Cuza s-a născut la Galaţi. Nu poate fi vorba de aşa ceva, după ce C.C. Giurescu a venit cu dovada că s-a născut la Bârlad”, spune directorul Muzeului de Istorie din Galaţi, Cristian Căldăraru. Totuşi, o ediţie „Le Petit Larousse” din 1993 încă mai trecea orașul de la Dunăre în dreptul originii domnitorului.