Doliu în presa românească! S-a stins din viață un celebru jurnalist. A scris istorie

Fostul mare jurnalist şi comentator sportiv Lucian Oprea, care a lucrat la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES peste trei decenii, s-a stins din viaţă, duminică seara, la vârsta de 70 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, a anunţat familia.

Lucian Oprea, născut la Craiova, pe 15 august 1950, a fost absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1979), iar în perioada 1972-2003 a lucrat ca publicist-comentator la AGERPRES.

A acoperit 19 ediţii ale Jocurilor Olimpice (nouă de vară şi zece de iarnă), a fost prezent la zeci de campionate mondiale, de unde a transmis reportaje şi analize din gimnastică, box, tir, lupte, popice, hochei pe gheaţă, karate, atletism şi altele pentru AGERPRES, radio, presă şi televiziune. Tot în această perioadă a fost prezent la 20 de ediţii ale Turului ciclist al României. Între 1990 şi 1998, a fost membru titular în Comitetul executiv al Asociaţiei Presei Sportive.

Între 2003 şi 2006, a publicat opt cărţi de reportaje sportive, printre care „Atena 2004”, „Bicicleta, dragostea mea”, „Pilde olimpice”, „Premiere pe acoperişul lumii”, „Cercuri de foc şi gheaţă”.

Pe parcursul activităţii sale profesionale a semnat rubricile permanente la revistele Viaţa Studenţească şi Flacăra (până în 1990). A lucrat în presa audio-vizuală, la televiziunile Amerom şi Soti, la Radio România şi Total. A fost publicist-comentator la ziarul Tineretul Liber, 1991, 1992-1995, responsabil al paginilor de sport la Expres Magazin, şef de departament la revista Privirea. A colaborat la numeroase publicaţii din provincie, iar din 1997 a fost reporter special la Gazeta sporturilor.

În 2019 a lansat cartea „Ilie Goga, Il Campionissimo, Fausto Coppi/Lucian Oprea, Istoria adevărată a bicicletei”, apărută la 100 de ani de la naşterea celebrului ciclist italian şi la zece ani de la dispariţia marelui jurnalist Ilie Goga.

Lucian Oprea a scris până în ultimele sale zile de viaţă, ultima postare de pe blogul său personal datând din 28 august, legată de marea sa iubire, ciclismul.

Înmormântarea va avea loc marţi 1 septembrie, la Cimitirul Străuleşti 2, la ora 12:00.