Doliu în Poliția Română. Comisarul-șef Marian Niculescu a încetat din viață

Comisarul-șef Marian Niculescu s-a stins din viață, sâmbătă, la 65 de ani, în urma unei lungi suferințe provocate de lupta cu o boală necruțătoare.

 

Marian Niculescu a lucrat timp de 25 de ani la Direcția Poliției Rutiere fiind cel care se ocupa de partea de prevenire a accidentelor de circulație, de educația rutieră și, totodată, de relația cu presa, el însuși fiind fost jurnalist.

În calitate de șef al Serviciului Informare și Educație Rutieră, Marian Niculescu a fost cooptat la editarea manualelor școlare de educație rutieră, de la clasa I, la clasa a XII-a. De asemenea, a participat la numeroase emisiuni radio și TV, pe teme de circulație.

El a fost adus, în 1990, la DPR de către chestorul Nicolae Avramescu, fost șef al Direcției.