Doliu în muzica românească. Pianista Filarmonicii din Ploiești a murit

Doliu. Sursa foto: Pixabay

Pianista Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești a murit. Ioana Maria Lupașcu era internată la Institutul Clinic Fundeni, unde lupta cu o boală necruțătoare. Tristul anunț a fost făcut de colegii pianistei.

Pianista Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, Ioana Maria Lupașcu, a murit. Aceasta era internată de mai multă vreme la Institutul Clinic Fundeni. A fost diagnosticată cu o afecțiune necruțătoare și a pierdut lupta cu boala.

Tristul anunț a fost făcut de colegii pianistei de la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.

„Cu sufletele îndurerate anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, Ioana-Maria Lupașcu. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții. Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur”, este o parte din tristul anunț făcut de Filarmonica „Paul Constantinescu”, din Ploiești.

Ioana Maria Lupașcu, pianista Filarmonicii din Ploiești, a murit. Sursa foto: Facebook

Când va fi înmormântată pianista Ioana Maria Lupașcu

Colegii regretatei artiste au anunță că înmormântarea Ionei Maria Lupașcu va avea loc pe 2 septembrie, în București.

„Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe!”, se mai arată în mesajul transmis de Filarmonică.

Pianista Filarmonicii din Ploiești, aplaudată de spectatori. Sursa foto: Facebook

Ioana Maria Lupașcu a pierdut lupta cu boala

Pianista Filarmonicii din Ploiești s-a născut în urmă cu 45 de ani, în Brăila. A fost jurnalistă la mai multe publicații și a colaborat cu revista Lace Magazine în care scria articole despre muzică. Ioana era mama unei fetițe de 11 ani, pe care a preferat să nu o expună în mediul online.  Colegii regretatei pianiste o descriu ca o persoană discretă, de o fineţe sufletească rar întâlnită.

Ioana Maria Lupașcu a participat pe 28 mai la gala „Bucuria Vindecării”, organizată de Ateneul Român. Acest eveniment reunește bolnavii de cancer, medicii oncologi sau orice altă persoană care sprijină bolnavii oncologici. Pianista fusese diagnosticată cu cancer în urmă cu mai bine de trei ani, iar medicii nu iau dat de trăit mai mult de două luni.

S-a dovedit a fi mai puternică decât boala până acum câteva luni, când un medic a efectuat greșit o embolizare. Timp de două luni nu a putut bea decât apă și a pierdut 15 kilograme. Înainte cu câteva zile de gală a fost internată de urgență, în pragul unei septicemii. Pianista a cerut medicilor insistent să o externeze, pentru a ajunge la repetiții.

A fost externată și a urcat pe scenă pe 28 mai, la gala „Bucuria Vindecării”, unde a purtat o rochie verde. Cu icoana Maicii Domnului pe pian, a interpretat Fantezia Corală care avea să preceadă în linie melodică celebra Simfonie a IX-a cu declinări ale Odei bucuriei. Interpretarea sa a ridicat sala în picioare. Două zile mai târziu, Ioana Maria Lupașcu s-a reîntos la Spitalul de Urgență.

„Muzica este terapie și vindecare în același timp, pentru că poate ridica vibrația, iar cu o vibrație ridicată se pot produce vindecări. Muzica compusă este metamorfozată de interpret cu trăirile lui proprii și astfel se duce către ascultător. Eu mă vindec pe mine în fiecare zi, pentru a alchimiza ceea ce dau mai departe, publicului. Am vindecat traume, emoții închise adânc în mine și continuu să vindec. Unele traume s-au materializat în diverse dezechilibre în corp, însă învăț cu fiecare zi să mă vindec, învăț să trăiesc.”,  mărturisea pianista în urmă cu un an, potrivit qmagazine.ro.